Omul de carte şi oamenii de cărticică: Naţional-liberalul Gh. I. Brătianu şi adevărul vremurilor de cumpănă

de Mircea Platon

1. Contextul

Nu demult, invitat să-şi susţină cu argumente afirmaţia conform căreia „istoricii” încă ar dezbate caracterul fascist al Mişcării Legionare, un jurnalist dâmboviţean producea o listă de jurnalişti şi de propagandişti fascişti din anii 1930-50. Nu e de mirare aşadar că, în chestiunea actului de la 23 august 1944, acelaşi om de cărticică celebrează talentul de a „băga morţi în casă” al unui gazetar altminteri renumit pentru abilitatea sa de a scoate pui vii din târtiţă. De găini. Dar legătura dintre găinile născătoare de pui vii şi cuibul născător de „oameni noi” legionari e indisolubilă. Deci nu îmi propun să o atac.

Vreau doar, în contextul oferit de articolul lui Alexandru Racu, să atrag atenţia asupra modului în care istoricul şi omul politic naţional-liberal (ieşean!) Gheorghe I. Brătianu s-a raportat la alianţa României cu Germania şi apoi la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste la 23 august 1944. Voluntar în primul război mondial, unde a şi fost rănit, Brătianu consemna înca din 1917 în jurnalul său neliniştea pe care i-au produs-o contactele cu soldaţii ruşi sovietizaţi. [1] Deşi pro-occidental prin relaţii de familie, educaţie (doctorat la Paris) şi temperament, la mijlocul anilor ’30 Brătianu a ajuns totuşi  la concluzia că sistemul de alianţe din care făcea parte România era lipsit de soliditate şi că doar o alianţă cu Germania ar putea ajuta România să reziste ameninţării sovietice şi revizionismului maghiar. După cum îi explica el în februarie 1943 lui Raoul Bossy: „Nu am preconizat niciodată o politică germană propriu-zisă, ci doar una de apărare contra primejdiei ruse.” [2] Reputaţia de „germanofil” a făcut ca, după 23 august 1944, Gheorghe I. Brătianu să fie denunţat în Scânteia ca „instigator antisovietic” şi pus în rândul „agenţilor  hitlerişti şi legionari” care ar trebui să îşi tragă un glonte în cap, precum Manfred Killinger. [3]

Ce e interesant pentru noi astăzi, pentru că relevant în contextul politic actual, e să vedem cum anume a împacat Brătianu „germanofilia” cu patriotismul. Pentru că una e să slujeşti interesele unor puteri străine şi să-ţi umfli buzunarele pretinzând că aperi interesele naţiei tale. Şi alta e să aperi demnitatea naţiei tale folosindu-te de umbrela intereselor unor puteri străine. Am rămas, de pe vremea regimului comunist, cu ideea că nu se poate lupta decât „din interior”. Că „schimbarea” va veni „de sus”, de la „oamenii sistemului”. Că a face compromisuri e totuna cu a duce crucea. Nu deranjează pe nimeni că se fac compromisuri esenţiale de dragul unor cruci simbolice. Că mergem, în cercurile unei spirale descendente, cu minciuna în suflete şi adevărul la rever. Pericolul „adaptării” continue la minciună e că devii minciună. Şi, când totul în jurul nostru e minciună, când viaţa nimănui nu mai mărturiseşte nici un adevăr şi când adevărul nimănui nu ne mai poate sluji de reper, atunci trebuie să căutam repere, măsuri, criterii în afara sistemului, în afara minciunii cotidiene. Nu poţi ieşi din mlaştină decât cu ajutorul unui punct fix, al cuiva care te ţine şi de care te ţii. Să vedem dacă trebuie să ne ţinem de atitudinea lui Brătianu ca măsură a unei politici naţionale în vremuri de cumpănă.

2. Atitudini

Aşadar, în cazul lui Gheorghe I. Brătianu, „germanofilia” a însemnat:

1. Cu ocazia întâlnirii sale cu Hitler, din 16 noiembrie 1936, Brătianu i-a arătat liderului german că, în ipoteza unui conflict germano-sovietic, „o Românie neutră e mai importantă pentru Germania decât una aliată, care ar putea prezenta greutăţi de prelungire a frontului.” [4]   Aşadar Brătianu încerca să valorifice rolul României de stavilă împotriva bolşevismului pentru a feri România de război, nu pentru a o angaja în el. Echivalentul ar fi, astăzi, ca elita noastră să încerce să scoată România din, nu să o implice în, toate aventurile militare şi economice (zona euro) ale marilor puteri. Dar nu am auzit, în acest sens, decât angajamente însufleţite că România e în graficul aderării la un model economico-financiar în derivă, [5] şi care aduce profit mai ales GEUrmaniei. [6] E oare GEUrmania merkelită mai dură decât Germania hitleristă, de vreme ce manevrele lui Brătianu nu mai sunt cu putinţă prespălatei noastre diplomaţii de astăzi?

2. În noaptea de 29/30 august, Consiliul de Coroană a decis acceptarea Dictatului de la Viena. La 30 august 1940, Gheorghe I. Brătianu s-a înfaţişat Regelui Carol II pentru a-i declara că România nu trebuie să accepte Dictatul. La Consiliul de Coroană din 30/31 august, Gheorghe I. Brătianu a pledat pentru rezistenţă armată împotriva puterilor Axei. Istoricul Petre Otu rezumă astfel pledoaria lui Brătianu: „După opinia sa, România se afla în faţa a două alternative: rezistenţa sau cedarea. Prima aducea după sine înfrângerea pe câmpul de luptă, iar a doua, pentru care s-a şi optat, putea aduce ‘prăbuşirea, prăbuşirea prin demoralizare, neputinţă şi anarhie’. Între cele două alternative, savantul o prefera pe cea dintâi, chiar dacă ea aducea, odată cu înfrângerea, şi duşmănia Reichului, aşa cum fusese ameninţată România la Viena. Gheorghe I. Brătianu prefera ‘duşmănia Reich-ului decât dispreţul Reich-ului, pe care mă tem că îl avem cu prisosinţă astăzi. […] Trebuie să-i spunem Germaniei că, aşa cum a luptat ea împotriva tratatului de la Versailles şi a <<coridorului>>, aşa va lupta şi România pentru desfiinţarea coridorului nenorocit impus la Viena”. La începutul lui septembrie 1940, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au iniţiat şi înaintat Legaţiei germane din Bucureşti textul unui „memoriu-protest care a întrunit semnăturile celor mai mulţi oameni politici (afară de legionari) pentru apărarea drepturilor noastre teritoriale la graniţa de Apus.” [7] Pe data de 8 octombrie 1940, Brătianu, Maniu, Ion Mihalache şi alţi fruntaşi ai partidelor democrate au înfiinţat asociaţia „Pro-Transilvania”. La 16 noiembrie 1940, Consiliul de Miniştri al României „naţional-legionare” a dizolvat asociaţia, considerând-o subversivă şi de natură a complica relaţia cu Germania. Aşadar, pentru interesele naţionale ale României, „germanofilul” Brătianu lupta atât împotriva Germaniei naziste cât şi împotriva marionetelor ei de pe Dâmboviţa. Mai avem noi astăzi lideri care să prefere, de dragul interesului şi al demnităţii naţionale, duşmănia unei mari puteri dispreţului ei? Dispreţuiţi de stăpânii lor ca nişte arendaşi coloniali ce sunt, oamenii noştri politici compensează dispreţuind, la rândul lor, poporul pe care li s-a dat să-l conducă.

3. După asasinarea lui Nicolae Iorga, Gheorghe I. Brătianu a denuţat de la catedră uciderea savantului şi a cerut studenţilor un moment de reculegere. Huliganilor legionari care au protestat împotriva acestei cereri, Gheorghe I. Brătianu le-a cerut să părăsească amfiteatrul. [8] La 1 decembrie 1940, Brătianu şi Maniu au decis să-i ceară lui Ion Antonescu pedepsirea asasinilor lui Virgil Madgearu şi Iorga. [9] 

4. Ca urmare a „filogermanismului” său principial, motivat strict de dorinţa de a apăra integritatea naţională a României şi nu de vreo simpatie faţă de ideologia rasistă, Brătianu a fost denunţat de presa germană din Bucureşti drept un inamic burghez, naţional-ţărănist, al politicii germane. [10]   De altminteri, la 20 mai 1942, Raoul Bossy nota în jurnalul său greutăţile pe care le întâmpina Brătianu: „A proclamat pe Gamillscheg doctor de onoare al Universităţii din Bucureşti, dar, din ordinul nemţilor, guvernul a interzis publicarea în ziare a acestui fapt, Gamillscheg fiind socotit apărătorul drepturilor  noastre asupra Transilvaniei pe care le-a subliniat prin studii istorico-filosofice.” [11]

5. Brătianu a refuzat constant orice invitaţie de a participa la guvernarea legionară sau antonesciană. Deşi sperând într-o victorie germană pentru că „îngrozit” de ipoteza invaziei sovietice, Brătianu a început din 1943 să caute căi pentru a scoate România din războiul purtat alături de Germania. 23 august 1944 l-a suprins pe istoric în rolul de emisar între Regele Mihai, mareşalul Antonescu şi partidele de opoziţie. Departe de a considera că actul de la 23 august a fost unul dezastruos pentru ţară, din septembrie 1944  Gheorghe I. Brătianu şi-a reînceput colaborarea, la presa liberală atunci recent reînfiinţată, cu articole în care saluta şansa României de a recupera Ardealul. Pe linie de partid, Brătianu se pregătea pentru reafirmarea rolului PNL în viaţa politică democratică a ţării. În acelaşi timp, deplângea de la catedră soarta Basarabiei. De aceea, după 23 august 1944, Brătianu a fost atacat de presa comunistă şi, treptat, epurat din viaţa academică, obligat la domiciliu obligatoriu (1947-1950) şi în cele din urmă arestat în noaptea de 5/6 mai 1950. Când, în vara lui 1947, un emisar al Anei Pauker i-a adus un paşaport şi i-a făcut invitaţia de a se expatria, Brătianu a răspuns: „Brătienii nu dezertează din România.” [12]   Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoarea de la Sighet, la 27 aprilie 1953.

 3. Concluzie

 La 6 decembrie 1944, în contextul atacurilor la care era supus în presa comunistă, Gheorghe I. Brătianu declara cu prilejul deschiderii anului academic la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”: „Adevărul rămâne oricare ar fi soarta slujitorilor săi. De un lucru mă simt însă încredinţat şi vă asigur că, atât timp cât acest aşezământ va avea fiinţă şi va purta numele lui Nicolae Iorga, eu sau oricare va vorbi din acest loc nu se va abate de la lozinca ce a fost un îndreptar statornic al vieţii sale şi i-a luminat cu licăriri de fulger ceasul întunecat al sfârşitului […] [deviză] ce ne călăuzeşte şi în viitor, [şi pe care] o cuprind doar întreaga aceste două cuvinte: NAŢIUNE şi LIBERTATE.” În Cuvintele către români din 1942, Brătianu afirma că e ghidat de principiul lui Titu Maiorescu: „patriotism în limitele adevărului.” [13]

Aşadar, patriotismul e determinat de adevăr. Patriotismul nu se poate naşte din minciună, din duplicitate. Patriotismul e un mod de a trăi adevărul, adică de a trăi liber. Mincinoşii nu sunt liberi. Oamenii care se perpelesc ca râma (cruciată?) pe jăratecul propriilor duplicităţi nu sunt liberi. Deci nu pot fi nici patrioţi. Gheorghe I. Brătianu a arătat cum poate fi un om liber: fără duplicităţi iezuite care te ţin prieten cu puternicii zilei dar te ceartă cu adevărul şi cu bunul-simţ.

Dezbaterea istoriografică asupra valorii momentului 23 august 1944 va continua şi trebuie să continue. Dar dacă e să iau atitudine în privinţa acelui moment şi în privinţa monarhiei, atunci prefer să o fac împreuna cu un om pentru care a lua atitudine a însemnat a trăi fiecare moment istoric conform adevărului. Sunt mulţi oameni care pot să dezbată un lucru, dar foarte puţini cei care au dreptul să ia atitudine. Din păcate, chestiunea monarhiei, ca şi chestiunea „procesului comunismului”, e parazitată de oameni a căror abilitate le-ar da dreptul să dezbată, dar nu îi poate legitima să ia atitudine.

L-am auzit pe Majestatea Sa Regele Mihai declarând, în Parlament: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.” Şi mi-am adus aminte de un paragraf al lui Gheorghe I. Brătianu pe care mi l-am luat de motto: „Istoricul […] trebuie să se considere ca păstrătorul unui patrimoniu sacru al trecutului, din care se împletesc conştiinţa şi demnitatea unei Naţiuni. De aceea, mai mult decât oricine, el nu poate rămâne indiferent nici faţă de adversari, nici faţă de prieteni. De la el se aşteaptă, şi el trebuie să dea replica şi reacţiunea necesară, în interesul însuşi al sincerităţii.”

Poate că judecata Regelui şi cea a lui Brătianu consună pentru că istoricul a fost, între octombrie 1940-aprilie 1941, profesorul Regelui. E, aici, o întreaga şcoală de gândire şi de atitudine. Putem merge la această şcoală, sau putem rămâne pe maidanul unde profesori flegmatici le arată puştanilor cum găinile nasc pui vii şi cum să bagi „duşmanilor” mortul în casă.


[1] Gheorghe I. Brătianu, File rupte din cartea războiului, Bucureşti: Cultura Naţională, 1934, 134-35.

[2] Raoul Bossy, Jurnal, Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2001, 162.

[3] Vezi Scânteia din 23 septembrie 1944 citată în foarte documentata carte semnată de istoricii militari Petre Otu şi Aurel Pentelescu, Gheorghe I. Brătianu. Istorie şi politică, Bucureşti: Corint, 2003, 177-178.

[4] Ion Calafeteanu, Români la Hitler, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1999, 14.

[7] Otu, Pentelescu, Gheorghe I. Brătianu, 39-40.

[8] Nicoară Beldiceanu, citat în Victor Spinei, Reprezentanţii de seamă ai istoriografiei şi filologiei româneşti şi mondiale, Brăila: Istros, 1996, 203-204.

[9] Cf. documentelor Siguranţei citate în Otu, Pentelescu, Gheorghe I. Brătianu, 63.

[10] Bukarest Tagelblatt din 18 septembrie 1943, citat în Otu, Pentelescu, Gheorghe I. Brătianu,  80.

[11] Bossy, Jurnal, 115.

[12] Cornelia Bodea, „Profesorul Gheorghe I.. Brătianu – aşa cum l-am cunoscut”, Academica 8: 5 (martie 1998), 18). Vezi şi Aurel Pentelescu, Liviu Ţăranu, „Gheorghe I. Brătianu în timpul domiciliului obligatoriu (1947-1950)”. (http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/personalitati_in_vizor/Gh%20Bratianu.pdf ).

[13] Gheorghe I. Brătianu, Cuvinte către români, Bucureşti, 1942, 16.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Omul de carte şi oamenii de cărticică: Naţional-liberalul Gh. I. Brătianu şi adevărul vremurilor de cumpănă

  1. O'Jays zice:

    Bratianu tinea piept legionarilor si nazistilor si alde Baconsky, Paleologu sau Neamtu se tem sa spuna adevarul despre madam Placinta/Udrea. Ce sa mai vorbim… Comedie mare. Traiasca coana Joitica, ca e dama buna! Si ne da sponsorizari, dupa cum sfatos reamintea dl Razvan Codrescu incercand sa scuze lipsa de verticalitate a prietenului sau Teodor Baconsky.

  2. O'Jays zice:

    Apropos de nota nr 5, Basescu s-a dus in Germania sa dea raportul si sa-si ia angajamentul:

    „În acest context, preşedintele Traian Băsescu a reconfirmat menţinerea anului 2015 ca dată ţintă de aderare a României la euro, decizie salutată de domna Merkel care a apreciat, în acelaşi timp, efectul avut până acum de măsurile de austeritate luate de guvernul de la Bucureşti.”

    http://www.cotidianul.ro/basescu-la-berlin-deficit-zero-in-2013-si-euro-in-2015-163509/

    • Gerry zice:

      Satrapul Baconsky asteapta in culise:

      „What we have witnessed is a coup d’état: bloodless and genteel, but a coup d’état none the less. In Athens and in Rome, elected prime ministers have been toppled in favour of Eurocrats – respectively a former Vice-President of the European Central Bank and a former European Commissioner. Both countries now have what are called ‘national governments’, though they have been put together for the sole purpose of implementing policies that would be rejected in a general election.

      Italy and Greece are satrapies of Brussels, just as surely as Bosnia or Kosovo. In its Balkan protectorates, the EU overtly favours technocracy as the antidote to ‘populism’ (ie, democracy). Left to themselves, the locals have a tendency to vote for parties that want ethnographic frontiers. The EU’s solution is to rule through a series of appointed governors – diplomats (and the odd retired politician) in Bosnia, generals in Kosovo.”

      http://blogs.telegraph.co.uk/news/danielhannan/100117297/the-european-project-is-now-sustained-by-coup/

  3. Petrica si lupul zice:

    Se ingroasa gluma:

    „Domnul Baconschi ar trebui să fie supărat şi pe presa din Germania, care n-a zis mai nimic despre vizita domnului Băsescu la Berlin. Tăcerea presei germane este de neînţeles, din moment ce preşedintele PDL al României nu s-a dus acolo cu mâna goală. Traian Băsescu a fost cu o invitaţie la shopping. Domnul Băsescu le-a transmis investitorilor germani că-i aşteaptă să cumpere companiile din domeniile energetic şi feroviar.”

    http://www.cotidianul.ro/germania-si-fmi-la-shopping-in-romania-163711/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s