Dreapta cocoţată şi cocoşată

Dat fiind faptul ca raspunsul adresat unui comentator care se identifica drept Hugo s-a dovedit a fi destul de lung in cele din urma, am decis sa transform raspunsul cu pricina intr-o postare. Absenta diacriticelor se datoreaza modului improvizat in care a fost redactata postarea precum si lipsei acute de timp.  Asadar, postez mai intai cu caractere italice comentariul lui Hugo iar apoi raspunsul meu.

„Dle Racu, la 25 noiembrie 1937, Miscarea Legionara incheia un pact de neagresiune cu PNT si PNL Gheorghe Bratianu: <<Se încheie între partidele subsemnate o înţelegere cu scopul de a apăra libertatea şi a asigura corectitudinea alegerilor. Aceste partide încheie, pentru timpul alegerilor actuale în vederea scopului propus, un pact de neagresiune. Pactul de neagresiune înseamnă înconjurarea actelor şi limbajului de violenţă şi de denigrare, dar nu împiedică afirmarea ideologiei proprii şi discuţia de bună credinţă. Se va aduce un cuvânt de chemare şi celorlalte partide să se alăture acestei înţelegeri. O comisiune comună va stabili modul de procedură şi demersurile care vor trebui puse în aplicare în cazul infracţiunilor ce ar fi să se producă. Corneliu Zelea Codreanu, Şeful Mişcării Legionare, Iuliu Maniu, Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, Gheorghe I. Brătianu, Preşedintele Partidului Naţional-Liberal>>

Ideea era ca toate cele trei partide se declarau constiente de pericolul pe care il prezinta pentru tara regimul autoritar al lui Carol II. Intr-o situatie asemanatoare, neolegionarii nostri alde Tarziu si Codrescu il sustin pe Basescu si dau in opozitie. Cu alte cuvinte, au incheiat pact de neagresiune cu Puterea. Asta inseamna fie ca Puterea e de extractie securist-neolegionara, ca multi din cei care ii sustin de la “dreapta dreptei,” fie ca cei de la “dreapta dreptei” se dezic de “idealurile” pe care le tot flutura si incheie pact cu un dictator de tinichea impotriva caruia idolii lor interbelici ar fi luptat chiar cu pretul incheierii unui pact de neagresiune cu Liberalii sau PSD-ul.

Dl Razvan Codrescu tot apare si, mai catolic decat Papa si mai filocalic decat Sf Nicodim Aghioritul, ne spune ca sa nu ne bucuram ca il vom da jos pe Basescu, ca schimbarea domnilor bucuria nebunilor, ca Basescu nu e decat masca neputintelor noastre, ca e si el un om, acolo etc.

Pacat ca nu au dat dovada de o asa intelepciune si legionarii interbelici. La urma urmelor, Carol II era mai bun decat comunistii care au venit dupa el. Mai bine ar fi pus mana legionarii la consolidarea regimului lui Carol II in Romania – amenintata atunci si de nazisti si de comunisti -, decat sa tot umble cu atentatul vopsit si sa contribuie la subrezirea monarhiei si, astfel, la facilitarea instaurarii comunismului in Romania.
Nu e interesant ca, si astazi, neolegionarii dau in Regele Mihai, care chipurile ar fi adus comunismul in Romania, dar fac zid de aparare a emanatiei bolsevice care e Basescu?”

Vedeti dumneavoastra, daca le ziceti acest lucru amicilor de la Rost ei vor insista asupra faptului ca ei l-au criticat si il critica pe Basescu, ca sunt impotriva exploatarii de la Rosia Montana, impotriva SUE, s.a.m.d. Vor face trimitere la postarile potrivite si va vor acuza de calomnie.

Dupa parerea mea, lucrurile sunt un pic mai complexe. Sincer, eu nu cred ca Razvan Codrescu si Claudiu Tarziu se omoara dupa Basescu. Problema e alta: ca Basescu cară in cârca lui elita (vechiul fetis legionar) in frunte cu Baconsky. Vechii prieteni de la Puncte Cardinale. „Oameni de nadejde si la bine, dar mai ales la rau”, asa cum ii descria Iliescu pe mineri. Potrivit domnului Codrescu, desi prins in mrejele lumii occidentale care are standardele ei de stanga (adica iudeo-masonice), ecumenistul Baconsky s-a straduit in schimb din rasputeri „sa-si pastreze principiile”. Platon in schimb, oficial varful de lance al Rostului in cazul Corneanu, comisese la vremea respectiva (cand a scris cele doua texte impotriva euro-ecumenismului lui Baconsky) potrivit aceluiasi domn Codrescu „o ingentilete”. Public stiam un lucru dar in privat (in cadrul unei reuniuni nocturne) am aflat…altceva. Deodata peisajul bataliei s-a schimbat. Nu mai erau aia buni vs. aia rai ci aia buni/rai vs. aia rai/buni (curat postmodern!). Mai mult, de principiu, aia buni/rai si cu aia rai/buni trebuiau reuniti intr-un proiect de dreapta.

Dupa cum reiese si din recenta postare a lui Claudiu Tarziu, captiva (precum comunitatea gnosticilor in camasa verde de odinioara) in lumea intunecata a criteriilor iudeo-masonice, elita de dreapta este o victima a stangii (raul absolut si atotputernic). De aceea, data fiind ordinea cosmica pe care Dumnezeul pur (dar neputincios) al Noului Testament a lasat-o pe mana „demiurgului celui rau” (Cioran) din Vechiul Testament (marele arhitect iudeo-mason) – ca tot veni vorba de erezii antisemite-, elita de dreapta este constransa sa minta. Tot asa cum legionarii erau constransi sa ucida. Cine nu intelege asta fie nu e iluminat fie e iudeo-mason. Crima si minciuna sunt moduri de eliberare si de izbavire chiar a “Dumnezeului” neintrupat, prizonier neputincios al unei transcendente situate “la mii de kilometrii” de actiunea izbavitoare a Legiunii[1]. Asadar, dreapta nu este formata din niste oameni care ar trebui sa respecte, independent de circumstante, imperativul dreptatii. Nu se poate cere de la oamenii de dreapta mila si/sau dreptate, dupa caz. Nu trebuie sa-i ceri omului de dreapta sa fie drept. Oamenii de dreapta sunt dincolo de bine si de rau pentru ca sunt sub stapanirea demiurgului (rau) de stanga. Ei nu locuiesc in universul creatiei si intruparii (deci al libertatii si al pocaintei) ci in ordinea[2] cosmica fracturata de tip gnostic, unde totul este permis intrucat totul se petrece „la mii de kilometrii distanta de linia Bisericii” (deci practic in afara Intruparii). Ca atare, la dreapta vom avea o adunatura (haita) de criminali (mincinosi)/victime pe care nu dreptatea ii acuza ci circumstantele ii scuza. Dreapta este o victima a stangii care (zicea Capitanul) o „impinge la pacat” (a se citi legitima aparare, asa cum spune Claudiu Tarziu).

Revenind, date fiind conditiile mentionate mai sus, este evident de ce fostii camarazi de la Puncte Cardinale sunt siliti sa minta si sa se suie in carca neocomunistilor din PDL. La rigoare, la fel cum te priveaza de libertate, teoria conspiratiei te priveaza si de responsabilitate. Crima/minciuna eliberatoare, infaptuita de cel iluminat prin lumina ideologiei, primeste unda verde. De aceea nici pocainta nu mai este necesara. Astfel, oricat de rea ar fi dreapta suita in carca PDL, ti se raspunde ca alta mai buna nu avem si nu putem sa avem (deoarece traim sub stapanirea totalitara a stangii) si ca raul absolut fiind stanga pura, tot mai buna e dreapta stangii. Mai mult, ti se va spune ca dreapta suita in carca stangii tot mai poate sa indrepte intrucatva stanga (punand presiune pe cocoasa ei), la fel cum, aflata in comuniune prieteneasca cu dreapta suita in carca stangii, dreapta dreptei, suita si ea in carca dreptei stangii, o mai indreapta si ea nitelus pe aceasta din urma si, implicit, mareste binevenita presiune care apasa pe umerii pacatosi ai stangii. Si asa, cocoţată si cocoşată, dreapta merge mai departe. De altfel, toata lumea cunoaste celebra fraza: „Capitane nu fi trist, Garda merge mai departe prin Partidul Comunist”. Cam acelasi lucru il spunea si Baconsky cand ne indemna „sa progresam prin ne-dreptate”. Negativul hegelian care precede dreptatea se „reconciliaza” dialectic cu aceasta din urma sub forma „dreptei”, definita ca sinteza de dreptate si nedreptate.

Pentru domnul Razvan Codrescu, Teodor Baconsky care asemenei subalternului sau Mihail Neamtu minte si se taraste (ambii isi prostitueaza inteligenta si cultura) isi pastreaza de fapt principiile.[3] De cealalta parte, Platon care critica filozofia datului din coate si a mersului in patru labe, care critica atat Garda care se suie in carca Partidului, cat si Partidul care poarta Garda in carca, e lipsit de „eleganta” potrivit lui Razvan Codrescu[4] si vandut jidanilor potrivit „Bucovinei Profunde”[5]. Oricum ar fi, conteaza ca nu-i de „dreapta”. Adica e drept al dracu’. Deci nu-i de-al nostru. E fariseu. Parol!


[1] „Noi credem în învierea Bisericii atât în Rusia cât si în Spania comunista. Dar aceasta înviere cât si mântuirea tarii noastre de pacostea stapânirii lui Anticrist, atârna de vrednicia noastra! Dumnezeu a spus ca Biserica nu va fi doborâta nici de portile iadului, pentru ca Dumnezeu a avut încredere în vrednicia oamenilor, în alipirea lor de Dumnezeu. […] Numai aceasta jertfa poate rascumpara, pentru urmasii nostri, pe Isus Cristos, numai prin aceasta jertfa îl vor putea avea pe Cristos printre ei, în zilele de Craciun ale anilor viitori, ale veacurilor viitoare.” (Ion I. Moţa, Cranii de lemn, „Libertatea” nr. 37-38 Crăciun 1936, http://www.miscarea.net/mota-ion-cranii-de-lemn-iun3.htm). Tot astfel si Corneliu Zelea Codreanu scria urmatoarele in Pentru Legionari: „Am fost întrebat dacã activitatea noastrã de pânã acum se aflã pe linia Bisericii Crestine. Rãspund: Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi si linia Bisericii Crestine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastrã. Ea atinge perfectiunea si sublimul. Nu putem coborî aceastã linie pentru a explica faptele noastre” (http://www.miscarea.net/pentru-legionari9.html). Lasand la o parte chestiunea sinceritatii lui Codreanu si a coerentei de ansamblu a discursului codrenist, putem insa sa ne intrebam: de ce altceva decat de ilegitima “coborare a liniei Bisericii” se fac vinovati cei care, precum Claudiu Tarziu, redefinensc canoanele Bisericii, transformand astfel asasinatul politic in legitima aparare? Pentru mai multe detalii vezi Mircea Platon, Gogosica Sefului de Cuib, nota de subsol 4: “Legitima apărare e strict circumscrisă de lege şi tradiţie. A lupta cu arma în mână împotriva armatelor invadatorului străin, a te apăra de un tâlhar care te atacă în propria casă sau la drumul mare nu e totuna cu a plănui asasinarea „plutocraţilor” „http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/mircea-platon-gogosica-sefului-de-cuib.html. Punand cap la cap apologiile legionare de ieri si de azi, rezulta in cele din urma ca izbavirea legionara nu viza doar nimicirea plutocratilor iudeo-masoni care isi exercitau stapanirea asupra Bisericii Neamului. Premisa izabvirii „exterioare” era si este izbavirea „interioara”. Mai exact, pentru a fi izbavita de plutocratii iudeo-masoni, Biserica trebuia sa fie izbavita de propria ei traditie si de propriile ei limte canonice. La nivel general, izbavirea „exterioara” a Romaniei de comunism presupunea cotropirea „interioara” a Romaniei prin nazificare. Mai aproape de zilele noastre, izbavirea „exterioara” a Romaniei de sechelele comunismului (comunism de care legionarii, sustinatori activi ai uneia dintre partile semnatare ale tratatului Ribbentrop-Molotov, n-au reusit sa ne scape) solicita, potrivit lui Teodor Baconsky, ecumenizarea Ortodoxiei romanesti si integrarea Romaniei in ordinea capitalismului global. De zeci de ani incoace, romanii tot incap pe mana variilor specii de „eliberatori” care ii elibereaza prin metoda „updatarii”/mutilarii profilului interior.   
 
[2] Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari, http://www.miscarea.net/pentru-legionari9.html
 
[3] A se vedea in acest sens justificarea pragmatica (ca tot zice Mihail Neamtu ca avem nevoie de „idealisti pragmatici”) a elogiului baconskyan adresat Elenei Udrea, pe care ne-o ofera domnul Codrescu (altminteri extrem de critic fata de slugarnicia paunesciana) in raspuns la comentariul nedumerit al unui oarecare Big Ben. Iata ce spune Big Ben: As vrea sa stiu ce mai inseamna dreapta in Romania de azi. Avem vreun partid viu de dreapta? Cunoastem personalitati de dreapta active in plan poltic? Care este doctrina curenta de dreapta?
Dl. Baconschi spunea ca va incerca sa reformeze PDL-ul cu ajutorul Fundatiei Crestin-Democrate, impingandu-l mai spre dreapta… Tare mi-e teama ca PDL va influenta Fundatia trimitand-o intr-o fundatura crestin-democrata. Recent dl. Baconschi ii ridica ode Elenei Udrea (oare la ce s-o fi asteptand de la dansa?) care ma pun pe ganduri. In cadrul conferintei alegerilor pentru sefia PDL Bucuresti dansul a afirmat:
„Eu, Elena, sunt foarte bucuros sa lucrez cu tine. Trebuie sa faci eforturi monumentale ca sa nu cazi sub farmecul tau, in calitate de coleg. Esti inteligenta, esti frumoasa, esti tenace, ai anduranta la mediul general dezgustator al politicii romanesti si nu te deranjeaza vecinatatea oamenilor de valoare, ceea ce inseamna ca vei putea face cu oricine echipe de valoare si PDL are probabil nevoie de acest lucru”. Ce penibil!
Nu stiu unde o sa ajungem cu oamenii nostri de dreapta care inca mai au reflexe de stanga”.
Iata si raspunsul domnului Codrescu: Sună penibil, fără îndoială, oricît am lua în calcul o anume curtenie. Părerea mea este că T. B. încearcă pe orice cale să obţină bunăvoinţă şi sprijin înăuntrul partidului pentru FCD, care nu poate funcţiona numai cu bunele intenţii ale fondatorilor. Frumoasă sau urîtă, proastă sau deşteaptă, Elena Udrea înseamnă bani şi relaţii”  (http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/cazul-nicole-iorga-dupa-70-de-ani.html). Asadar bani si relatii. Exact ceea ce reprezenta Nicolae Ceuasescu pentru Adrian Paunescu, un alt nationalist fortat sa faca compromisuri, pe care Razvan Codrescu il ia la rost, post-mortem, la doar cateva zile dupa ce saracul s-a mutat la cele vesnice (iar dupa alte cateva zile afirma cele de mai sus cu privire la relatia dintre Teodor Baconsky si Elena Udrea). La scurt timp dupa aceasta, intr-un alt context, care privea de data aceasta Miscarea Legionara, domnul Razvan Codrescu mi-a oferit un raspuns care m-ar fi lasat perplex daca nu as fi stiut deja cu cine am de-a face. Reproduc discutia de pe blogul lui Claudiu Tarziu. Mai intai, domnul Codrescu face un apel, cat se poate de european, la toleranta universala (cvasiuniversala de fapt, fiind bine cunoscut faptul ca toleranta este intoleranta cu intolerantii): fata de eretici, fata de legionari, fata de oamenii politici (moderati sau nu) si, nu in ultimul rand, fata de minoritatile etnice si religioase: “Se vorbeşte adesea de politică creştină şi de cultură creştină. Se uită însă că în ordinea politică şi în ordinea culturală creştinismul are alte forme de manifestare şi alte obiective decît în ordinea strict bisericească. Un partid politic creştin nu este vreo bisericuţă care să funcţioneze la paritate cu Biserica mare, iar o operă de cultură creştină nu-i menită să concureze scrierile teologico-duhovniceşti sau arta bisericească.
Omul politic creştin – ca să rămînem la cadrul discuţiei noastre – nu e chemat să păzească puritatea dogmatică a învăţăturii bisericeşti, ci să fie – cu mijloacele specifice activismului public secular – un gospodar cinstit, harnic şi priceput al cetăţii, avînd grijă ca legile acesteia să nu intre în contradicţie flagrantă cu legile Bisericii, nici să nu stăvilească acţiunea acesteia în societate. Omul politic creştin nu e sfînt, nu e ascet, nu e neapărat teolog, nu-şi propune să mîntuiască oamenii, ci doar să-i ajute să trăiască în mod liber şi cît mai firesc laolaltă în cadrele curente şi funcţionale ale vieţii istorice. Să judeci un om politic creştin cu tratatul de teologie dogmatică sau morală în mînă, ciocănindu-i fiecare cuvînt sau gest după exigenţele absolute ale sfinţeniei sau ale teologiei academice, înseamnă să pierzi măsura realităţii. Planul secular poate fi respectuos şi receptiv faţă de planul spiritual (şi aceasta şi este de dorit, dintr-o coerentă perspectivă politică de dreapta, într-o ţară cu veche tradiţie creştină), dar cele două planuri nu se pot substitui sau confunda, cu atît mai mult cu cît societăţile contemporane nu mai sînt alcătuite uniform din cetăţeni de o singură religie sau de o singură confesiune, iar statul trebuie să-i aibă în vedere pe toţi cetăţenii săi, străduindu-se, atît cît se poate, să păstreze un echilibru în co-existenţa dintre majoritate şi minorităţi.
Cînd cineva amestecă planurile şi trage concluzii rigoriste de tip inchizitorial, ba mai se şi erijează în instanţă supremă a ortodoxiei vieţii creştine, tratînd de sus pînă şi Biserica însăşi, şi ignorînd atît complexitatea persoanei umane, cît şi a corpului social, atunci devine legitimă întrebarea dacă omul acela – „legionar” sau „nelegionar” – mai poate fi luat în serios”
. Citind aceasta argumentatie, a carei eleganta nu suplineste insa inconsistenta, ai crede (tinand cont de contextul dezbaterii) ca ereziile teologico-politice legionare care au stat la baza agresiunii totalitare ce si-a luat ca tinta democratia romaneasca interbelica si minoritatile nationale, si care bantuie inca prin bisericile si manastirile patriei, sunt mai degraba ingenue. Adevaratul pericol il reprezinta fanatismul lui Alexandru Racu, Mircea Platon si Gheorghe Fedorovici, indivizi “orgoliosi” care, din mandrie, insista asupra distinctiei canonice dintre asasinat si legitima aparare. Am intervenit sub anonimat si i-am adresat domnului Codrescu urmatoarea replica, menita sa demonteze sistematicul dublu discurs legionar care cand investeste crestin Legiunea producatoare de sfinti, cand o disculpa pe motiv ca Legiunea producatoare de sfinti a fost de fapt o organizatie politica care, desi, chipurile, produce sfinti si se justifica prin ei, pe de alta parte, se situeaza ca organizatie politica dincolo de bine si de rau, si nu ar trebui judecata cu criterii canonice de catre o Biserica ce trebuie sa ramana, dezintrupata, la mii de kilometrii distanta de sfera politicii. Asadar am zis urmatorul lucru: “Faptul ca un partid politic recurge la asasinat este deja mult peste ceea ce ingaduie Biserica. Cu atat mai mult este incalificabil ca acest lucru sa fie facut de catre o miscare care isi propune sa faca nu politica, cum zicea Mota, ci educatie crestina. Asa ca parerea mea e ca Miscarea s-a definit prost de la bun inceput”. Ce raspunde domnul Codrescu? Nu cumva Adam „s-a definit prost” încă din rai?”. (http://c-tarziu.blogspot.com/2011/03/ce-romaniei-profunda-apara-dl-platon-si.html) No comment!   
 
[4]Acelasi repros i-a fost adresat lui Mircea Platon si de catre prietenul domnului Codrescu, actualul ministru de externe. Teodor Baconsky i-a rerposat “prietenului Platon”, care nu-si cunoaste “prietenii” (domnul Razvan Codrescu a spus ca Teodor Baconsky a avut perfecta dreptate cand a facut aceasta afirmatie), faptul ca nu trece cu vederea pacatele „veniale” ale elitei de dreapta (http://blogger.adevarul.ro/index.php?nr=109&cmd=articol&id=1030). Domnul Baconsky stie mai bine ca pacatele veniale isi au “rostul” lor. Pacatele veniale previn ispitele mortale.
 
Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Dreapta cocoţată şi cocoşată

  1. M.G. zice:

    V-am descoperit ieri, când am citit o polemică pe care aţi avut-o în martie pe marginea Mişcării Legionare. Cred că aţi avut o poziţie corectă, în special în dialogul cu C. Târziu şi I. Capsali. Şi acum cred că aveţi o poziţie corectă.

    V-aş întreba dacă nu simţiţi uneori că vă irosiţi într-o polemică despre dreapta şi stânga când ţinta nu e nici una, nici alta, ci singur Cristos. E drept că Adevărul ne cere rostirea lui, dar sunt convins că toate aceste lungi argumentaţii pro sau contra pot fi uşor înlocuite cu câteva cuvinte ale Mântuitorului sau ale Apostolului Pavel. În cazul de faţă, cele două porunci creştine sunt, cred, suficiente pentru a dizolva ideologiile, fie de stânga, fie de dreapta. (Faţă de porunca întâi creştină, orice ideologie, inclusiv ML nu este decât idolatrie). Ştiu că e valabil doar pentru cei lucizi, dar luciditatea altora nu cred că mai este problema dv., ci a lor.

    • Imi cer scuze pentru faptul ca va raspund cu intarziere. Ce as putea sa spun decat ca, intr-un anume sens cel putin, aveti perfecta dreptate. De fapt, cele spuse de dumneavoastra m-au facut sa ma gandesc la urmatoarea observatie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca insasi scrierea Vechiului si Noului Testament trebuie socotite mai degraba ca un rau necesar. Potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, atat Legea cat si Evanghelia au trebuit sa fie puse pe hartie deoarece s-au sters din inimile oamenilor, acolo unde fusesera scrise mai intai de catre Dumnezeu care le-a vorbit direct dreptilor din Vechiul Testament si care nu a lasat nimic in scris atunci cand s-a coborat in lume. Joseph de Maistre (autor pe care-l studiez pentru teza mea de doctorat) care-l citeaza pe Sfantul Ioan Gura de Aur, afirma si el mai departe urmatoarele (traducere personala): „credinta, daca opozitia sofistilor n-ar fi fortat-o sa scrie, ar fi de o mie de ori mai angelica: ea plange pe seama acestor decizii care i-au fost practic smulse si care reprezinta intotdeauna niste neajunsuri, intrucat presupun indoiala si atacul, si intrucat nu puteau sa se nasca decat in mijlocul unor agitatii foarte periculoase. Starea de razboi a ridicat ziduri venerabile in jurul adevarului. Fara indoiala, adevarul este astfel aparat, dar din acelasi motiv este si ascuns. Adevarul devine prin aceasta inatacabil dar si mai putin accesibil. Of, si nu asta isi doreste credinta, ea care ar vrea sa imbratiseze intregul neam omenesc” (Am incheiat citatul).

      Asadar, din acest punct de vedere, va dau dreptate. De preferat ar fi sa ne rezumam la a cita din Corinteni 13. Din nefericire, suntem pusi in situatia jenanta si obositoare de a explica de ce invataturile Sfantului Pavel din Corinteni 13, de la care se revendica si C. Z. Codreanu, sunt pervertite prin asezarea lor (in cadrul aceluiasi volum) alaturi de invataturile lui A. C. Cuza, o alta sursa de inspiratie a lui C. Z. Codreanu. Asta ca sa dau doar un exemplu. Si suntem nevoiti sa argumentam si sa facem apel la arsenalul teologic de categorie mijlocie si grea datorita faptului ca oamenii situati de cealalta parte a baricadei si-au pierdut bunul simt. De fapt, aceasta si reprezinta marea problema a legionarismului. Nu lipsa Sbornicului. Ci atacul la adresa bunului simt, tipic pentru orice ideologie totalitara, si cu atat mai dezgustator in cazul unei ideologii pretins crestine.

      Va incredintez de faptul ca mi-as dori ca de acest subiect sa se ocupe (sa se fi ocupat) altii mai pregatiti decat mine, atat din punct de vedere teologic cat si (mai ales) din punct de vedere duhovnicesc. Cu toate acestea, ma ocup atat cat pot de subiect datorita faptului ca, in ciuda pacatelor mele, am (si ca si crestin ortodox sunt obligat sa am) o constiinta ecleziala. De aceea, atata timp cat preopinentii mei sunt madulare ale aceluiasi trup, in ciuda a ceea ce spuneti dumneavoastra, problema lor este si problema mea, pe care poate ca nu o tratez cu indeajunsa blandete si intelepciune, dar pe care nu am dreptul sa o ignor si/sau sa o trec sub tacere. In plus, din nefericire, discursul neolegionar nu reprezinta doar apanajul unor tacaniti anonimi sau al unor batrani nostalgici dar prea putin relevanti, astfel incat discursul crestin antilegionar sa reprezinte doar o pierdere de vreme. Fireste, nici nu trebuie sa facem din tantar armasar. Pe de alta parte, parintele Justin, asa cum sublinia si prietenul Gheorghe Fedorovici, „nu e un mosneag de rand” (si pe buna dreptate, date fiind meritele sale incontestabile, incepand cu anii de temnita pe care i-a indurat). Tot asa, in sfera laicatului ortodox, nici Razvan Codrescu (redactor sef la mai multe publicatii ortodoxe si om a carui cultura si pregatire intelectuala nu o poate contesta nimeni) nu e doar un anonim oarecare sau doar un troglodit agresiv si agramat (la fel ca unii dintre indivizii cu care a avut ocazia sa polemizeze).

      Asadar, iata motivul pentru care, desi nu-mi face nicio placere, imi mai irosesc din putinul timp pe care-l am abordand astfel de subiecte.

  2. M.G. zice:

    Domnule Racu, nu este nevoie de scuze pentru întârziere şi vă mulţumesc pentru răspuns. După cum aţi constatat, ideologiile de tot felul au tot mai mulţi adepţi. Am observat de curând că, în anumite cercuri, unii încearcă o intensă resuscitare a Mişcării Legionare, folosind (cu viclenia specifică potrivnicului) vectori precum „salvarea neamului” şi pomenirea „sfinţilor” necanonizaţi, identificaţi preponderent printre foştii legionari închişi în temniţele comuniste. Sfânta Scriptură devine astfel o anexă la Cărticica şefului de cuib, iar, mai nou, icoanele se ideologizează şi ele cu reprezentări ale graniţelor României Mari, înconjurate de foşti deţinuţi (legionari sau nu). Nu ştiu ce credeţi, dar eu tocmai am avut o discuţie despre asta cu unii dintre mai vechii dv. oponenţi. Ca şi ML, zişii noştri „fraţi” descoperă valenţe noi în unele versete (precum Matei 25, 31-32) zicând că ne mântuim şi pe bază de neam, respectiv în funcţie de umărul pe care-l punem la salvarea propriului neam. În schimb, când vine vorba despre ruga pentru „toată lumea” (ca act propriu al ortodoxiei cu responsabilitate apostolică), „fraţii” noştri o neagă în favoarea aproapelui din neam. Şi, culmea simţirii creştine!, ţi se cere, ca ipoteză de lucru, să optezi între salvarea unei rude de sânge şi a unui străin. Pilda Mântuitorului cu bunul samaritean nu a ajuns deloc la inima acestor „fraţi”, dintre care unul afirmă (cu nedisimulată mândrie) că face „teologie empirică” şi apoi conferenţiază în Nafpaktos. (Spre cercetare – care poate fi şi a „fraţilor” -, puteţi observa „Icoana noilor martiri ai pământului românesc” şi comentariile de acolo http://www.facebook.com/cristina.lazar1.)

    Ceea ce surprinde, într-adevăr, este atacul la bunul-simţ, cum spuneţi, deşi eu cred că atacul este unul la dogmă, până la urmă, dacă Adevărul lămurit al Scripturii este într-atât de schimbat. Nu există apoi o minimă bună-credinţă în dialog (care n-ar trebui să fie o polemică înverşunată). Nu se răspunde la întrebări, se evită Adevărul, se evită dogma. De altfel, am observat şi apetitul pentru zeflemea, care, după mine, este inadmisibil în mijlocul unei dezbateri despre sacru. Nu mai spun de abordarea „nefrăţească” care se cam simte, în ciuda unor cuvinte amelioratoare (şi disimulatoare). Or fi aceşti oameni consideraţi „mădulare” ale Bisericii, dar, când se păcătuieşte în dogmă (fie mare sau mică) ori când se aduc inovaţii contrare învăţăturii lui Hristos, n-ar trebui să zicem că ei propovăduiesc public eresul? Şi atunci se mai numesc ei creştini şi fraţi? Mai putem noi, în faţa unor exemple atât de vădite contrare învăţăturii apostolilor, să acceptăm că dialogul cu ei este (încă) o lămurire frăţească a Adevărului şi nu o luptă cu „lupii răpitori”? Este o problemă de conştiinţă pe care, cred, orice creştin ar trebui să o aibă când se întâlneşte cu astfel de „învăţături răstălmăcite”, care ne răpesc, prin contraargumentare, energia şi timpul. Despre luciditatea aceasta vorbeam, despre luciditatea „lupilor” şi nu a „mădularelor”.

    MG

    P.S. Aveţi o adresă de e-mail?

  3. Evident, avem de-a face si cu un atac la dogma si cu un atac la bunul simt. Am vrut sa subliniez insa faptul ca in cauza nu se afla pur si simplu subtilitati dogmatice, de gen filioque, care pe multi ii depasesc. Ci avem de-a face cu un atac la adresa invataturilor morale de baza ale crestinismului, precum porunca de a-ti iubi aproapele si a-l recunoaste pe aproapele tau in orice persoana, independent de nationalitate sau de religie, asa cum ati zis si dumneavoastra. Or daca ignoranta in materie de teologie trinitara este scuzabila la nivelul omului de rand (desi catastrofala atunci cand afecteaza teologia Bisericii), pervertirea ticaloasa a mesajului evanghelic in simplitatea sa nu mai este deloc scuzabila, indiferent de cat de putina educatie teologica (in sens academic) ai. Lipsa Sbornicului sau a lui Grigorie Palama nu justifica complicitatea ticaloasa cu „fratii” atunci cand fratii il amesteca pe Hristos cu eugenia. E destul sa te duci duminica la Biserica si sa asculti Evanghelia. Poti sa fii si analfabet.

    In fine daca de iubirea de vrajmasi nici nu poate fi vorba in cazul legionarismului, legionarismul desfiinteaza si principiul de bun simt de a nu face altora ceea ce nu-ti place tie, si de a nu te napusti in mod nediferentiat asupra unor intregi categorii etnice/sociale. Or, ce tie nu-ti place altuia nu-i face e un principiu care se afla sub nivelul crestinismului, care altminteri ne cere sa ne iubim vrajmasii. Iar daca nu suntem in stare sa-i iubim, macar sa-i tratam in mod corect si rezonabil. Legionarii se pretind crestini si deci, oficial, se aseaza mai presus de lege, caci legea nu-ti cere sa-ti iubesti vrajmasii, ci doar sa nu-i dai in cap omului fara probe si sa nu-l tratezi pe altul asa cum nu ti-ar placea sa fii tratat tu insuti. Insa in loc sa inlocuiasca legea cu iubirea, legionarii au inlocuit legea cu faradelegea. Adica se pretind deasupra legii, dar de fapt s-au coborat sub lege. O mai mare batjocorire a invataturii crestine nici ca se poate imagina.

    In fine, si eu (alaturi de M. Platon si Gheorghe Fedorovici) am afirmat ca invatatura legionara, luata in ansamblul ei este, cum ziceti dumeavoastra, eretica. Pe de alta parte, exista o ordine canonica in Biserica si nu pot eu sa ma apuc sa excomunic. Asta e treaba Sfantului Sinod, care pentru moment nu a adoptat o pozitie oficiala. Eu doar am spus ceea ce cred si ceea ce cred ca este de datoria mea sa spun. Oricum, nu cred ca se va ajunge pana acolo si sper ca nu se va ajunge. Parerea mea este ca o sa se usuce singur pomul fara sa fie nevoie sa se taie cu toporul. Cred ca peste douazeci de ani de acum inainte genul acesta de discurs nu va mai agita pe prea multa lume. Iar agresivitatea acestui discurs se datoreaza cel mai probabil tocmai faptului ca e un discurs muribund care stie ca moare. Politic e completamente compromis si falit, asa ca incearca cu disperare, cat inca mai are timp, sa se salveze de la extinctie prin canonizarea de „sfinti legionari”.

  4. Uitati si aici, ca tot veni orba de raportul dintre iubirea de neam si iubirea de aproape:

    http://frgheorghe.wordpress.com/grigore-razmerita-1896-1941-preot-martir/

    Am aflat prima oara despre parintele Razmerita din Revista Tabor. Ar trebui sa ne intrebam de ce, data fiind puzderia de bloguri ortodoxe, despre astfel de sfinti citesti pe niste bloguri anonime ale unor persoane care se pare ca nici nu fac parte din Biserica Ortodoxa? In schimb, se recita pe la biserici si manastiri acatiste inchinate lui Mota si Codreanu si se asteapta aflarea moastelor Capitanului. Ar trebui sa ne intrebam: care sunt reperele noastre? Si cum ne va judeca Dumnezeu? De ce e mai degraba sfant unul pe care l-au omorat comunistii pentru ca se pupa in bot, din dragoste de neam si tara cu nazistii, decat un preot de rand care a murit aparand niste amarati? Ca erau evrei, sau ca ii fugareau niste legionari sau doar niste derbedei de rand (nu ca ar fi vreo mare diferenta in anumite cazuri) conteaza mai putin. Conteaza modul in care intelegem sa raspundem chemarii lui Hristos. Nu e nimic necrestinesc in a-ti iubi poporul din care faci parte. Dimpotriva. Dar dragostea de popor nu presupune sa fii complice la ticalosiile si minciunile (menite sa ascunda respectivele ticalosii) conationalilor tai. Dimpotriva.

  5. Donkeypapuas zice:

    Foarte interesantă povestea cu părintele Răzmeriţă dacă ar fi… adevărată. Din păcate nu este. Ni se povesteşte de bande în civili care omorau în stânga şi dreapta. Asta în timp ce frontul era la doi paşi şi zona era militarizată. Sunt atâtea necunoscute cu privire la „evenimentele” de la Iaşi mai ales că (ce potriveală!) se nimeresc să fie în aceeaşi zi în care şi în Polonia, tot într-o localitate din apropierea „graniţei” germano-sovietice au loc „incidente” similare. Dacă un „eveniment” se produce absolut „întâmplător” în acelaşi moment în două locuri diferite este evident că nu se mai poate vorbi de imprevizibil ci mintea să ne ducă spre altceva. De exempllu, spre crearea unui pretext ca trupele sovietice să treacă la „eliberarea” masselor proletare asuprite de către „burghezo-moşierimea avident fascistă.” Şi – ca să vezi iar potriveală! – această ofensivă urma să aibe loc pe data de 6 iulie 1941. Cu mult mai multe detalii sunt prezentate lucrurile în cărţile lui Victor Suvorov. Planurile au fost date peste cap de germani care i-au luat-o înainte gruzinului şi au atacat primii. Unităţile de commando infiltrate în ţările Axei au fost rupte de centrele de comandă din URSS şi, neavând alte ordine care să contramandeze cele existente, au acţionat conform instrucţiunilor. Şi cum elementele cele mai potrivite pentru aşa ceva erau cele provenite dintr-o anumită etnie (care aveau avantajul de a cunoaşte şi limba ce se vorbea aici şi a trece astfel neobservaţi)….

  6. Data fiind situatia geopolitica de la acea vreme, continentul european fiind impartit la modul cel mai samavolnic de catre cele doua state semnatare ale pactului Ribbentrop-Molotov, ambele responsabile deja de multiple atrocitati in teritoriile ocupate, nu prea vad eu ce rost ar mai fi avut la vremea respectiva operatiunile secrete menite sa creeze pretexte. Ca sa se legitimeze in fata cui? Nu zic ca nu e posibil ca rusii sa fi fost pregatiti sa atace inaintea lui Hitler. Oricum ar fi fost, la vremea respectiva orice atac sovietic in Europa ar fi fost implicit un atac impotriva Germaniei si ar fi declansat razboiul intre comunisti si nazisti. Si nu vad de ce ar fi avut Stalin nevoie de pretexte. Aveau germanii o reputatie de popor pasnic si civilizat? Daca erau agenti sovietici pe teritoriul Romaniei (daca am inteles eu ce vreti sa spuneti) nu era mai logic sa saboteze obiectivele strategice, militare si industriale decat sa se napusteasca cu batele asupra poporului ales? Sau sustineti ca evreii omorati in pogromul de la Iasi erau de fapt toti agenti inarmati care au atacat armata romana, desi istoriografia oficiala nu mentioneaza decat cateva petarde a caror origine ramane incerta (cel putin asta spune Giurescu)? Altminteri e bine sa auzim toate opiniile. Nu de alta dar poate imi scapa mie ceva.

    Cat despre parintele Razmerita ce sustineti: ca nu a murit incercand sa scape evrei? Sau ca evreii aia erau de fapt haituiti de agenti sovietici (eventual si ei tot evrei)? Sau ca erau de fapt romani haituiti de evrei? Sau ca toata chestia cu pogromul (sau cum vreti sa definiti dumneavoastra incidentele violente care au avut loc atunci la Iasi) e o mare facatura, iar povestea parintelui Razmerita, ca parte din marea factura, e o mica facatura?

    Fiti mai explicit 🙂

  7. Donkeypapuas zice:

    Exact!

    Pe larg despre planificarea minuţioasă a invadării Europei găăsiţi în cărţile lui Viktor Suvorov (Spărgătorul de gheaţă – pentru început, Ultima Republică, Marea Epurare şi cred că mai sunt vreo două. Şi, ca supliment, Săptămâna Roşie a lui Goma. Sau: citiţi Memoriile mareşalului Mannerheim al Finlandei şi vedeţi acolo cum, înainte de a fi atacată Finlanda, s-a înscenat un… „atac” al Finlandei asupra URSS. La fel se petrecuseră lucrurile şi la declanşarea luptelor din Mongolia dintre sovietici şi japonezi (în 1937). Germanii – cu „incidentul” de la Danzig – au fost nişte palizi imitatori. Tactica a fost reluată în 2008 în Geprgia (dar ele se petrecuseră la fel şi în 1992 în… Basarabia, în conflictul transnistrean) Trebuie să vă gândiţi că un război se duce şi pe cel al imaginii, al propagandei, lupul pretinzând că el este victima acelei fiare însetate de sânge care este mielul.

  8. M.G. zice:

    Într-adevăr, noi nu putem excomunica. Iar Sfântul Sinod pare că nu se ocupă cu trivialităţile. Poate e şi înţelept aşa. Sau poate Sfântul Sinod simte şi el că ideologia ML se va usca. După cum poate aţi remarcat, întristător este că în proximitatea noastră sunt unii care, sub masca credinţei ortodoxe, desfăşoară (chiar pe Facebook) o activitate de revigorare a naţionalismului tribal, care rămâne, oricum, mort şi neresuscitabil (cum spuneţi şi dv.). Această stare explică, poate, de ce activitatea de revigorare se face, ca la prohod, printr-o acţiune alcătuită din rugăciuni publice îndreptate către foştii legionari şi alţi trăitori ai neamului. Când te ocupi, însă, cu rugăciunile publice pe Facebook, eu cred că e imposibil să trezeşti conştiinţele de mult „adormite” în perimetrul mioritic. Mie îmi pare că e o acţiune pur virtuală, inaptă să treacă în realitate. De altfel, multe discuţii pe marginea ML sau a neamului par că s-au mutat în virtual, fapt care trădează nu doar o inadaptare la realitatea concretă, ci şi o incapacitate de a acţiona în consonanţă cu ideile pe care le aperi/promovezi. (Legionarii se deosebeau net. Erau şi oameni ai faptelor.) Din acest motiv, eu nu mă îngrijorez despre soarta neolegionarilor. Finalmente, înţelegi că mulţi sunt confiscaţi de sacrificiul lor zilnic pe pagina de Facebook unde aduc, ca la un idol, jertfa propriilor efuziuni din care se înfruptă copios prietenii lor „confirmaţi”. Partea bună a acestei confiscări este că ea ne scuteşte (oportun) de vreo (altă) mişcare nesăbuită care ar fi putut să ne aducă în realitate nişte „epurări” incompatibile cu vremurile.

    În ce priveşte istoria, eu recomand multă, multă precauţie. De fapt, istoria ni se livrează nu cum e sau cum a fost percepută, ci cum au conceput-o alţii, cu multe cauze false. Am aflat de ceva vreme (dintr-un discurs al lui Hitler) că el nu voia războiul, ci Roosevelt, care, ca instrument al finanţei de la acea vreme, manipula financiar Germania, ducând-o în criză. Apoi, o ipoteză este aceea că Hitler ar fi aflat de conspiraţia unot evrei (tot cei din finanţa mondială de atunci – cu destulă continuitate şi astăzi), care voiau să elimine poporul german, atfel că Hitler a decis să le întoarcă favorul. Aşa s-ar explica de ce au apărut lagărele de concentrare şi avântul fascismului… E de cercetat, prea mult ca să ajungi la adevăr, dar destul ca să ieşi din minciună.

  9. Donkeypapuas zice:

    @M.G.
    Vă recomand aceleaşi cărţi ale lui Viktor Suvororv. Veţi vedea că pregătirea armatei germane s-a făcut… pe teritoriul sovietic. Sunt multe… multe chestii interesante. Şi, mai ales, argumentate.

  10. Corvinus zice:

    Nu stiu ce sa zic. Observ pe blogul lui C. Tarziu, aceleasi atacuri la adresa Regelui venite pe filera legionara. Am pus si doua intrebari cat se poate de civilizat, una despre rege daca nu considera ca totusi regele a si facut ceva in Exilul acela si a doua la postarea despre Noua Republica amintindu-ne de o analiza pe larg care va aparea in urmatorul nr al revistei ,,buna-seara, domnule Tarziu, ce articol veti prelua in urmatorul nr al revistei ca aminteati de NR, cel de pe razbointrucuvant? Cu stima”. Nu inteleg ce am gresit, intelegeam daca foloseam un limbaj vulgar, vreun atac la persoana, dar n-a fost cazul. Nu inteleg pt ce mai permite rubrica de comentarii daca oricum nu accepta decat acele comentarii care ii convin?

  11. @ corvinus Asta intelege Claudiu Tarziu prin logica si bun simt, a caror absenta mi-o reproseaza: sa cenzureze argumentele si intrebarile incomode la care nu poate sa raspunda prin contra-argumente logice si de bun simt. Asta e nivelul. In rest, pentru ca elita sa obtina voturi din anumite zone, ea trebuie sustinuta si de tovarasi de drum care mimeaza opozitia dar care intervin decisiv in momentele cheie: alegerea lui Basescu, discursul regelui, etc. De cealalta parte, discursuri antineocnice bine articulate trebuie sa fie compromise si amortizate prin cooptare.

  12. Erata: antineoconice/antineoconservatoare

  13. M.G. zice:

    Răzleaţa logică a dlui Claudiu Târziu

    În blogul dlui Claudiu Târziu (http://c-tarziu.blogspot.com/) aflăm câteva consideraţii de ultimă oră, de natură să confirme încă o dată logica exemplară cu care dl Târziu toacă în malaxor abaterile din lumea înconjurătoare.

    “# Am văzut-o şi pe asta: Geoană să-l omagieze, iar Iliescu să-l aplaude pe regele Mihai I. Însă, am impresia că fie nu i-au ascultat discursul, fie nu-l iau în serios.”

    Mirarea dlui Târziu este fără obiect, pentru că dl Târziu presupune că Geoană şi Iliescu nu l-ar putea aplauda pe regele Mihai I decât pentru partea din discurs care ar fi vizat tarele/faptele celor doi. Or dl Târziu presupune (greşit) că un imoral sau un ticălos (aici, domnii Iliescu şi Geoană) n-ar putea recunoaşte şi, în consecinţă, aprecia, adevărul ori justeţea din afirmaţiile unui alt individ.

    „# Sînt monarhist din principiu, apreciez ce au făcut pentru România regii Carol I şi Ferdinand I, dar nu (mai) pot susţine această dinastie. Greşelile regelui Mihai I dinainte de comunism şi din postdecembrism, compromisurile sale şi desemnarea principesei Margareta drept moştenitoare a tronului (ceea ce înseamnă, de fapt, că România ar putea încăpea pe mîna lui Radu Duda) mă împiedică să fiu alături de Casa Regală. Nu înseamnă însă că nu respect ceea ce reprezintă regele Mihai, care rămîne unsul lui Dumnezeu. Şi îi urez sănătate şi încă mulţi ani de viaţă, binecuvîntaţi! Simt nevoia să fac această precizare astăzi cînd mulţi ipocriţi se vor întrece în ditirambi „în onoarea” regelui, pe care altminteri îl ignoră sau îl dispreţuiesc.”

    Monarhist nu poţi fi „din principiu” decât dacă faci greşeala să presupui că monarhia este esenţialmente una legitimă, dreaptă şi înţeleaptă oriunde şi oricând. Această greşeală este subliniată chiar de dl Târziu în frazele următoare din citat, prin care arată că determinantă nu e instituţia monarhiei (la care aderă nu orbeşte, ci „din principiu” dl Târziu), ci calităţile şi defectele reprezentantul ei (ba chiar şi ale familiei regale). Nu mai zicem că desprindem din refuzul dlui Târziu de a se „alătura” Casei Regale un fel de infirmare urbi et orbi a demnităţii şi a legitimităţii Casei Regale. Aşa că observăm întristaţi cum forţa colosală a dlui C. Târziu de „a (mai) susţine această dinastie” se retrage în matcă, lasând Casa Regală fără pilonul său principal fără de care îndreptăţirea şi chemarea divină a Casei Regale se prăbuşeşte într-un vuiet apocaliptic.

    „# Ion Cristoiu le mai bagă un mort în casă celor care glorifică trecutul „partidelor istorice” fără a le cunoaşte istoria. El evocă un nou episod de trădare naţională: „…alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în cadrul BND 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpân – Armata Roşie – forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea. Noua Coaliţie, care va fi câteva luni după 23 august 1944 şi Coaliţie de guvernămînt, adoptă Planul Loviturii de stat, pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi. Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român” pentru înlesnirea loviturii de stat împotriva Mareşalului. Ofensivă sovietică însemna însă înaintarea Armatei Roşii pe teritoriul naţional. O Coaliţie din care făceau parte PNŢ, PNL şi PSD cerea Moscovei nici mai mult nici mai puţin decît să ocupe România!”.

    Dl C. Târziu remarcă prompt azi că dl Ion Cristoiu „bagă un mort în casă” (ah, ce expresie creştinească!) celor care glorifică trecutul partidelor politice, însă nu a fost în stare să remarce până acum (adică de vreo două decenii), că Armata Roşie avea, în raport cu Armata Română, o forţă mult prea mare, care, dacă i te împotriveai, îţi băga mult mai mulţi morţi în ţară decât ar putea dl Ion Cristoiu să o facă vreodată, fie şi numai teoretic.

    # Unii foşti amici de idei continuă să sufere pe tema legionară şi să se dea de ceasul morţii că o asemenea „erezie” nu e condamnată de Biserică. Şi o fac cam ca în bancul ăla cu Bulă: orice le-ai flutura pe sub nas, chiar şi un tramvai, ei tot la legionari se gîndesc. Am toată compasiunea pentru ei şi mă rog, după slabele-mi puteri, să se vindece. Căci se vede că nu e doar un fix, care poate fi demontat pe calea logicii, a argumentaţiei istorice şi teologice şi a bunului simţ.

    Problema cu citatul de mai sus e că Mişcarea Legionară (ML) avea în cuvânt şi în faptă erezii vădite, idei contrare învăţăturii lui Hristos, adică nişte idei concepute chiar în „ceasul morţii” (evocatoare fiind chiar lichidarea de către legionari a „problemei jidoveşti” prin nişte execuţii ale „aproapelui” de altă naţionalitate). Problema dlui Târziu e că se opune argumentelor aduse de „foştii amici de idei” cu argumentul bancului ilustrativ, care, la dumnealui, funcţionează (în lipsa oricarei alte argumentaţii vizibile) pe post de „argumentaţie istorică şi teologică şi a bunului-simţ”. Vorba dumnealui, degeaba i se flutură pe sub nas învăţătura lui Hristos, că dumnealui tot cu/la Cărticica şefului de cuib trage, în legitimă apărare, bineînţeles…

  14. Donkeypapuas zice:

    Opiniile domnului Târziu (sau Lovin? ) sunt abureli pentru adolescenţii întârziaţi. S-ar putea ca acest domn să aibe o mare surpriză aflând că bonjuriştii înşişi fuseseră, în mare parte, aprigi republicani. Unul dintre ei, I.C. Brătianu chiar fusese implicat într-o încercare de asasinare a lui Napoleon II cu o maşină infernală. Aceiaşi oameni îl aduc însă în ţară pe Carol în 1866, pentru ca în 1881 să proclame (tot aceiaşi foşti republicani!) Regatul.
    Carenţele în materie de istorie îl fac să uite că nu numai România, ci însăşi Finlanda (la care face referire elogios, dar cu scop manipulator) a fost forţată să-i introducă pe comunişti în guvern. A! Şi să întoarcă şi ea armele contra Germaniei. Mâine, poimâine îl vom auzi pe „idolul” lor, pe Băsescu, numindu-l pe Mareşalul Mannerheim drept „trădător al Finlandei”.

  15. Donkeypapuas zice:

    Iarăşi erată: din pricina calculatorului (care stă să crape) nişte virgule au dispărut iar Napoleon III a devenit… II.

  16. @donkey Eu sper sa nu ajungem la Basescu IV

  17. the o'jays zice:

    Nu vad cum s-ar putea primeni Romania cu oameni santajabili la modul cel mai penibil precum dl Teodor Baconsky:

    „Cezar Preda loveşte dur la adresa lui Baconschi: “Dacă aș spune tot ce știu despre Baconschi l-aș arunca într-o zonă lamentabilă””
    http://gazetabuzoiana.ro/article/politica/cezar-preda-love%C5%9Fte-dur-la-adresa-lui-baconschi-%E2%80%9Cdac%C4%83-a%C8%99-spune-tot-ce-%C8%99tiu-despre-b

    Dar probabil ca tocmai genul asta de maraieli, „la o bere”, ii tine pe adevaratii „prieteni” impreuna. Strans uniti, pe vecie, in jurul miseliilor cu care se santajeaza reciproc. Asa e cand tii mortis sa „faci bine” din „interiourul sistemului”.

  18. Da. ‘Inca un mit spulberat: Patriotismul prietenului camarad Baconsky’. Tinand cont de ritmul in care sunt spulberate miturile in Romania lui Basescu Traian, in curand s-ar putea sa dispara, la pachet cu mitul Legiunii, si mitul lui Mos Craciun.

  19. I-auzi-l si pe Volodea:

    „Una este ca asemenea explozii de ura si dispret (“pensionara nesimitita”, “jurnalisti ratati”) sa vina de la vreun individ periferic, indragostit de limbajul pegrei, cu totul altceva cand ele definesc comportamentul unuia dintre liderii USL, formatiune care aspira sa ajunga la guvernare in Romania….Credeam ca nimic nu ma poate soca atunci cand vine vorba de Crin Antonescu, acest Rica Venturiano care se joaca de-a Vlad Tepes (vorba lui Andrei Plesu), cel pe care il numeam un Zelig al politicii romanesti, ratacit in panglici, masti, cortine si serpentine demagogice si atras parca magnetic de pestilentiul insultei sordide” (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/crin-antonescu-si-atractia-grobianismului/)

    Cand Basescu l-a facut „sluga” pe Unsul lui Dumnezeu, Volodea a subliniat faptul ca au fost deschise „noi cai de investigatie istorica” de catre cel mai iubit fiu al poporului. Acum, cand a fost atacata unsa GDS-ului, Volodea injura si el ca la usa cortului (“neobosita inventivitate a tipului infect”) cu scopul de a apara civilitatea politicii romanesti. Iar acum cateva zile, vazand halul in care au reusit sa se compromita Baconsky&Co. prin absenta de la discursul sustinut de Majestatea Sa in Parlament, il apucase dragostea de Regele Mihai. Evident, cu scop precis. Acela de a ne reaminti faptul ca de fapt el si cu stapanul sau (la randul lui sluga la nemti cu acte in regula) l-au adus prima oara pe Rege in Parlament, atunci cand au condamnat ei (fostii comunisti) comunismul. Si se intreaba: „ce va fiind in sufletul acestui om, onest, drept si, vai, cat de singur, cand trebuie sa dea mana (oare chiar trebuie?) cu atatia dintre aceia care, din tot felul de motive, au fost beneficiarii si partizanii distrugerii continuitatii constitutionale a statului roman in acea funesta zi de 30 decembrie 1947”. Sa intelegem ca Volodea si cu Base n-au beneficiat de pe urma distrugerii continuitatii constitutionale a statului roman? Sau ca Regele s-ar fi simtit mai bine dand mana cu Basescu? Sau ca s-a simtit bine pentru ca a onorat cu prezenta farsa condamnarii comunismului pusa in scena de catre un necioplit, ca sa se vada dupa aceea atacat in maniera national-securista de catre acelasi specimen abject. Iliescu a inventat democratia originala. Dar macar nu a mimat anticomunismul. Duplicitatea nesimtita a acolitilor lui Basescu depaseste insa orice limita.

  20. Pingback: Mircea Platon: Noua diviziune antisocială a muncii | Calea de mijloc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s