Limita indecenţei

Din punct de vedere istoric, nu ar fi prea multe de spus despre recentele elucubraţii debitate de preşedintele ţării. În esenţă, Traian Băsescu care a tot fost promovat de ai săi intelectuali drept exponent prezidenţial al liberalismului antitotalitar, a aruncat la gunoi în doar câteva secunde de francheţe marinărească şi Raportul Wiesel şi Raportul Tismăneanu. Iar în timp ce cvasitotalitatea băsescologilor tac încă, neştiind pe unde să mai scoată cămaşa, unul dintre „raportori”, Vladimir Tismăneanu, a găsit de cuviinţă doar să se distanţeze „moderat” de „stilistica prezidenţială”, identificând însă în aberaţiile lui Băsescu o nouă „pistă de interpretare pe chestiunea responsabilităţii” Regelui Mihai în materie de Holocaust. În fine, în loc să condamne incultura istorică şi bădărănia inadmisibile pentru un şef de stat, domnul Tismăneanu s-a refugiat într-o atitudine academică de „no comment” cu privire la opiniile personale şi politice ale şefului statului[1]. Domnul Tismăneanu, care ar fi tunat şi fulgerat dacă aceeaşi frază ar fi fost rostită de Iliescu sau de Voiculescu, a făcut încă o dată proba „moderaţiei” (adică a oportunismului) care îl caracterizează.

De fapt, Traian Băsescu nu a făcut decât să vehiculeze nişte teze naţional-legionar-comuniste care nu au nimic de-a face cu obiectivitatea istorică, tratând cu o înfiorătoare lipsă de delicateţe un capitol tragic din tragica istorie a României în secolul douăzeci, precum şi la fel de tragica figură a Regelui Mihai. În fine, Traian Băsescu a devenit de-a dreptul halucinant când la cunoscutele teze comuniste (a fugit cu averea) a  adăugat şi enormitatea unei presupuse responsabilităţi a Majestăţii Sale pentru Holocaust, iar la cunoscutele teze legionare (a trădat „neamul, crucea/svastica, cultura şi civilizaţia creştină” prin actul de la 23 August) a adăugat şi bizareria istoriografică conform căreia o abdicare semnată cu pistolul la tâmplă şi cu ameninţarea executării a o mie de tineri monarhişti se cuvine să fie socotită drept un act de înaltă trădare. Altfel spus, campionul societăţii civile şi al intelectualilor a reuşit în doar câteva fraze (care lăsau impresia unui om aflat sub influenţa consumului de alcool) să ne redea imaginea unui Rege Mihai care a fost mai comunist decât îl socotesc legionarii şi mai reacţionar/nazist (!) decât l-au socotit  vreodată comuniştii! În fine, probabil că dacă România ar fi pierdut Ardealul de Nord pe mâna iresponsabilă a lui Antonescu, comuniştii ar fi dat vina tot pe tânărul rege pentru că nu s-a opus îndeajuns iubitului conducător. Atunci, probabil că nu am mai fi avut naţional-comunism ci doar comunism pur. Şi probabil că ar fi trebuit să curgă şi sângele a o mie de inocenţi pentru ca regizorul revoluţionar Sergiu Nicolaescu (devenit coleg de cor prezidenţial alături de Patapievici, Neamţu, Tismăneanu) să-l înfiereze acum pe rege cu mânie proletară, pe motiv că a călcat pe cadavre doar ca să-şi apere tronul şi „privilegiile”.

Dacă sub aspect istoric chestiunea este îndeajuns de clară pentru orice elev care şi-a făcut cât de cât temele, mult mai interesant mi se pare faptul că recenta ignară bădărănie a lui Băsescu a readus în prim plan o problemă fundamentală care ţine de categoriile memoriei şi identităţii. Şi nu pot să nu mă gândesc aici la acel concept, prea puţin înţeles, al „României profunde”. Sau, mai pe larg, mă gândesc la problematica identităţii naţionale, a cadrului axiologic metapolitic în care ne situăm, problematică pe care cuprinşi de febra variilor forme de integrare o ignorăm, dar peste a cărei umbră, slavă Domnului, nu reuşim să sărim. Şi care răbufneşte ocazional, aşa cum s-a întâmplat în ultimele zile. Dacă de douăzeci de ani încoace „soluţia” la problema ingineriei sociale comuniste este căutată într-o inginerie socială de dreapta (neoliberală, neolegionară, tehnocratică, ecumenică, ect.) care, treabă inginerească fiind, poate fi la fel de bine pusă în aplicare şi de foştii comunişti (şi de comuniştii anticomunişti), Mircea Platon a încercat să explice că România profundă nu e un proiect european ci „o stradă, sau un nuc, sau un episcop”. Sau, de ce nu, aş adăuga eu, un Rege. România profundă nu este o „soluţie”, nu este o reorganizare administrativă mai mult sau mai puţin iacobină cu scopul atragerii de fonduri europene, ci o aşezare în odinea firii, sau, altfel spus, o firească reaşezare în propria noastră istorie care ne-a fost confiscată de cominternişti şi de naţional-securişti. O revenire acasă care nu poate face abstracţie de calitatea peronală. Asadar, care nu se poate face prin personaje de gen Traian Băsescu sau prin alţii asemenea. Soluţiile ideologice şi tehnocratice întotdeauna fac abstracţie şi de persoană şi de libertate.

Însă pentru neoconservatori, ca şi pentru neolegionari de altfel, România profundă este „Legiune”. Drept pentru care trebuie exorcizată (demolată) sau înregimentată (pervertită). Pentru aceştia, România nu este un cadru fiinţial axiologic căruia trebuie să-i rămânem fideli cu orice preţ (inclusiv cu preţul tragediei din veac ce este răscumpărată dincolo de veac), pentru a rămâne noi înşine, pentru a rămâne oameni şi creştini în adevăratul sens al cuvântului.  Pentru ei, România este o eternă posibilitate de „combinaţie”. Nu un proiect etic ci unul geopolitic. Ea trebuie decomunizată prin nazificare şi denazificată prin comunizare. În fine, denazificată şi decomunizată prin dezintegrare. Dezintegrare care ni se vinde ca integrare (europeană). Iar atunci când România refuză, după puteri, şi comunizarea şi nazificarea, aşa cum a făcut-o prin persoana Regelui Mihai, ea trebuie batjocorită şi răstignită ca trădătoare a „civilizaţiei europene”[2] sau a „frontului global antifascist”, de către cele două specii de internaţionalişti-naţionalişti: naţional-comuniştii şi naţional-fasciştii. Care, în mod paradoxal, au făcut joncţiunea în însuşi preşedintele (neoliberal) al socieăţii civile (aşa cum îl numea Vladimir Tismăneanu).

Pentru moment, categoriile României vechi funcţionează ca repere mai degrabă metaistorice care nu răzbat pe sticlă, care, cum spunea Mircea Platon, nu se văd la televizor. Sau ca forme de evaziune semiconştientă, de refugiere nostalgică în faţa terorii istoriei de care românii, situaţi „în calea răutăţilor”, au avut parte cu prisosinţă. Şi totuşi, aşa cum spune Sfântul Pavel, puterea se desăvârşeşte în slăbiciune. Reacţia generalizată de indignare care a fost stârnită de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu a fost determinată şi de faptul că datorită samavolniciilor şi calomniilor comuniste şi postcomuniste (care au culminat cu abjecţia prezidenţială de la B1 TV), instituţia monarhiei a fost redusă astăzi la o prezenţă spectrală şi complet inofensivă. Traian Băsescu, un oportunist de ultimă speţă care „s-a învârtit” de două mandate, a lovit într-un om pe care istoria l-a învins, dar care şi-a păstrat demnitatea. Demnitate pe care Băsescu nu a avut-o niciodată. În asta a constat brutalitatea şocantă a declaraţiilor băsesciene, iar oamenii (cei care mai au cât de cât obraz  şi care mai ştiu cât de cât istorie) au simţit asta şi de aceea s-au revoltat. Mai mult, ceea ce nu înţeleg cei care au încercat să tempereze oprobriul public pe motiv că Regele Mihai nu este perfect este că, fără să fie perfect sau reprezentantul unei lumi perfecte, acesta este însă decent şi reprezentantul unei lumi decente care a fost zdrobită sub şenilele tancurilor staliniste. Este unul dintre ultimele bastioane ale decenţei într-o Românie transformată în studiou de OTV, prin care se perindă aleatoriu Traian Băsescu şi eleva porno. Iar pentru a rămâne normali, oamenii au nevoie de decenţă. Sau măcar de oaze de decenţă. Pe care le pot găsi doar în România veche, prea legionară pentru unii şi prea puţin legionară pentru alţii. Cred că de aici trebuie să înceapă orice discuţie serioasă despre monarhie.

Alaltăieri seară la B1 TV, indecenţa acumulată în şaptezeci de ani de comunism şi neocomunism a dat pe dinafară. Prostia şi mitocănia lui Traian Băsescu s-au revărsat atunci când a găsit de cuviinţă să-şi pună labele mizerabile şi pe persoana Regelui Mihai. Îmi aduc aminte că după episodul cu „păsărica”, Cristian Tudor Popescu a scris un articol în care a spus că pentru a ne elibera (interior întâi de toate) de fenomenul Băsescu, acest fenomen“trebuie consumat; trebuie să fim băgaţi cu botul în dejecţiile lui până la capăt”[3]. Alaltăieri seară capătul a fost atins. Fenomenul Băsescu e consumat. Mai mult, epuizarea fenomenului Băsescu a creat un moment propice pentru a lămuri nişte chestiuni fundamentale ce privesc trecutul şi identitatea României. Lămurire care este absolut necesară în măsura în care românul mai vrea să aibă un viitor şi nu vrea să devina pur şi simplu un individ postistoric, purtător de CV european, şi convertit pe deplin la ethosul indecenţei.


[2]Este interesant faptul că la fel ca şi domnul Tismăneanu, şi domnul Răzvan Codrescu abordează tot cu moderaţie recenta mojicie incultă a lui Traian Băsescu. De altfel, într-un mod la fel de marinăresc, de curând, domnul Codrescu îl eticheta pe Majestatea Sa drept „degenerat” datorită „trădării” de la 23 August. Tot domnia sa ne explica însă similarităţile dintre svastică şi cruce, în timp ce un prieten de-al său încerca să ne convingă că toţi cei patru legionari (patru din patru, prezenţi în Consiliul de Coroană reunit pentru a decide soarta Ardealului de Nord) care au votat pentru acceptarea Dictatului de la Viena, nu reprezentau de fapt esenţa Legiunii, care este întotdeauna „altundeva”. În fine, acest gen de neolegionari mai mult sau mai puţin catifelaţi îi consideră pe cei care au votat pentru acceptarea Dictatului de la Viena în cel mai rău caz pragmatici şi în cel mai bun caz cruciaţi. Nicidecum trădători. În schimb, cei care au scos România din război la 23 August 1944 nu pot fi nicidecum pragmatici ci sunt musai trădători.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Limita indecenţei

  1. Donkeypapuas zice:

    Cum explicaţi raţionali faptul că oameni care până acum nu mai departe de o săptămână se băteau în piept cu „monarhismul” lor într-o clipă şi-au schimbat discursul? Cum explicaţi că legionaroizi (dar nu şi legionari) care până mai ieri scuipau memoria Mareşalului (vedeţi ce scriau despre Rebeliune) subit au devenit ultraşi ai lui Antonescu? Cum explicaţi că oameni ce până mai ieri negau (şi pe bună dreptate) poveştile despre exterminarea în masă a iudeilor de către România, astăzi aplaudă afirmaţiile Înaltului Personaj Prezidenţial (şi beţivan)?

    Mâine, dacă preşedintele – după o sticlă de Stolichnaya la bord – îl va face albie de porci pe Corneliu Codreanu vă asigur eu că aceiaşi legionaroizi i se vor alătura.

    PS: Maniu, la procesul Căpitanului, i-a dat mâna ca semn al solidarităţii; Maniu, la procesul Mareşalului, a făcut acelaşi gest; Ce diferenţă de tembelismul energumen de astăzi! Vă invit să vă aruncaţi ochii şi pe una dintre ultimele postări care aduce, după părerea mea care poate fi foarte greşită, lumină asupra „motivaţiilor” (dacă unui caz clinic precum Băsescu i se pot afla motivaţii) reacţiei delirante a Înaltului Personaj prezidenţial.

  2. adam zice:

    Da, Hitler a aparat civilizatia europeana. Si FCD, sprijinita financiar de Fundatia Hans Seidel, apara si ea civilizatia europeana. Ba, mai mult, „selecteaza” tineri pe care ii ajuta sa se „dezvolte” ca vajnici aparatori ai unei „Romanii europene”:

    http://fc-d.ro/2011/06/%C8%99coala-de-vara-caline%C8%99tiipote%C8%99ti-%E2%80%9Edemocratia-intre-libertate-si-responsabilitate%E2%80%9D/

    Operatiunea se desfasoara la Ipotesti, locul de nastere al unui poet denuntat drept proto-fascist de un Tismaneanu. Ca sa nu mai vorbim ca bietul Eminescu a scris munti de articole impotriva subjugarii Romaniei de catre Germania lui Bismark. Cu bani de la nepotii si stranepotii politici ai lui Bismark se poate face orice. Se poate chiar injuga Eminescu la eurocaruta BMW in care circula papagali alde Paleologu Jr, Neamtu s.a..

    In rest, domnule Racu, va felicit pentru articol. Lucid si nuantat, dar taios. Am retinut o fraza de cursa lunga: „Pentru ei, România este o eternă posibilitate de „combinaţie”. Nu un proiect etic ci unul geopolitic. Ea trebuie decomunizată prin nazificare şi denazificată prin comunizare. În fine, denazificată şi decomunizată prin dezintegrare. Dezintegrare care ni se vinde ca integrare (europeană).”
    Pacat ca Romania care da nastere unor asemenea condee si constiinte nu e si Romania care se vede in jurul nostru. Traim intr-o tara rapita de nemernici, intr-o galerie de oglinzi care multiplica la infinit imaginea unui pitic monstruos si care suprima realitatea oamenilor de treaba.

  3. pepe zice:

    Hopa! Vad ca domnul Razvan Codrescu face un apel la tismanean-nemteana civilitate! Ia citit aici:

    Găsesc foarte pertinentă observaţia dvs.: problema nu este aici atît a lui CE cît a lui CUM. Într-adevăr, „discursul” românesc tradiţionalist, ortodoxist, de dreapta (sau cum vreţi să-i spuneţi) ar avea enorm de cîştigat dintr-o temperare a umorilor şi dintr-o mai bună cumpănire a exprimării. Altminteri, riscă să se devalizeze singur sau să se reducă la simplul „deliciu al mîrlei”.Ca să nu mai vorbesc de faptul că poziţionarea spiritualist-ortodoxă ar reclama ea însăşi un plus de „delicateţe” (că doar Mîntuitorul, Apostolii sau Sfinţii Părinţi nu vorbeau „ca la uşa cortului”, precum Vadim sau Roncea).

    Acum ia cititi aici tot pe domn Codrescu:

    „Delirezi oţios, sub un anonimat ratat. Chiar nu-ţi trece prin minte că ai devenit treptat un caz inconfundabil (dacă clinic au ba, nu-i treaba mea), cu obsesiile tale de marţafoi ulcerat?!
    Şi nu te-ai lămurit că pe-aici n-ai sorţi să mai convingi pe nimeni (chiar dacă vei fi avînd dreptate ori nu), pentru că toată lumea a sesizat că nu poţi fi un partener de dialog, ci doar o flaşnetă stricată, care nu-şi mai poate afla o ambianţă tolerabilă decît cel mult printre viermii (de closet? de mormînt?) de la care înveţi colcăirea şi pe care-i înveţi mersul înapoi?!
    Am catadicsit să promit unui alt pseudonim de-al tău (la fel de stupid-infantil) răspunsul la nişte întrebări, şi îl voi da pînă la urmă, dar nu văd de ce ţi-aş mai posta pe-aici emanaţiile greţoase şi falsele “subţirimi” limbricoide, aşa că nu te mai osteni şi fă dîre prin altă parte!”

    Domnul Codrescu care il injura si el pe rege, la fel ca marinarul, ca la usa cortului. Imi place felul in care domnul Codrescu stie sa imbine radicalismul cu moderatia. Parca seamana un pic cu Mihail Neamtu. Daca mai tine cineva minte felul in care facea Neamtu show la gara la casa de bilete.

    Apropo vad ca Neamtu tot cu no comment e, dar mai posteaza si actul de abdicare al lui Mihai, ca sa vada lumea ca asa e cum zice domn presedinte si ca el Neamtu, nu degeaba e director stiintific la institut. Ca uite ca stie sa invarta bine documentele.

    • paul zice:

      Neamtu e ocupat acum sa sustina: „o politică pentru oameni (“la firul ierbii”), un capitalism la scară umană,..” (http://www.ziarullumina.ro/articole;1645;1;58978;0;Ne-trebuie-o-solidaritate-dinamica-si-strategica.html)

      Omul fura tot ce poate de la cei pe care-i injura! A redescoperit si Romania veche, si economia la scara umana si tot… Ce vierme.

      • pepe zice:

        Mda, aceeasi limba de lemn. Poate prelua orice ca oricum preia termeni goliti de continut.

      • pepe zice:

        Imi place de Neamtu: el cica e pe linia lui Maniu si Coposu, pe care o intersecteaza cu linia national-securista a lui Basescu, individ care il injura pe Mihai mai ceva ca Iliescu (cam ca Vadim). Si cica porneste de la persoana dar vrea un invatamant croit dupa cerintele pietei, care sa produca nu persoane intregi ci agenti economici mai eficienti decat chinezii. Corporatismul global e tocmai bun pentru o economie la scara umana centrata pe persoana. Sa fim seriosi. Neamtu repeta aceleasi abureli de cand se stie.

  4. pepe zice:

    Si vad ca si Papagaligica zice ca de zece ori mai nesimtita e reactia opiniei publice decat nesimtirea marinarului. Vorbea cineva pe aici de bampirii reactiunii dar vad ca sobolanii moderatiei nu parasesc vaporul pana nu le ajunge apa pan la brau. Probabil ca au inca de adunat pentru la pensie. In rest, las ca stiu ei bine sa inoate si sa se reinventeze pentru o monarhie a viitorului. Eventual cu Cioaba pe tron, caruia Base ii spunea: „sa traiesti maria ta!”. Iar pe Mihai il injura ca la usa cortului/portului.

    • that voice again zice:

      Draga Pepe, cred ca trebuie sa subliniem apasat un lucru: iata ca Tismaneanu, Mihail Neamtu, Adolf Codrescu, Papagaligica sunt pe aceeasi pagina cu… Roncea! Pozitia fata de o instittie traditionala a Romaniei profunde precum monarhia constittuie, dupa cum ai aratat, un „litmus test” pe care curcubeii si curcubitaceii verzi, rosii si portocalii nu il pot trece.

      • pepe zice:

        Da! Cum zicea si un alt comentator de pe un alt blog: acesta este momentul separarii oilor de capre! Am vazut cine cum a procedat cu ortodoxia in cazul Corneanu, si vedem si cine cum procedeaza cu monarhia in cazul vaporeanu! Doar ca la romani e o mare problema: se uita! Se uita feroce! Asta probabil pentru ca se bea excesiv, asa cum indica o statistica recenta.

      • that voice again zice:

        Da, se bea excesiv. Mai ales bere, nemteasca. La terasa, cu prietenii.

  5. @ Donkey
    Nu stiu bine la cine va referiti dar un lucru e clar. La fel cum soarele rasare de la Roma, inima camarazilor bate la Berlin! Asa ca fie ca e vorba de tembelismul ideologic al legionarilor, fie ca e vorba de un simt al onoarei antonescian fata de „aliat” care nu-si avea locul in conditiile respective, important era ca Romania sa se transforme in ruina si sa moara sute de mii de mioritici, cu scopul de a apara si a pecetlui Ungaria maricica. Si mai ales, pentru a fi siguri ca americanii or sa ajunga inaintea rusilor la Berlin. Pentru ca civilizatia europeana, care e in Vest si prea putin la noi, trebuie aparata cu orice pret, inclusiv cu pretul guberniei de la marginea imperiului numita Romania. Mutter Deutschland trebuia rasplatita cum se cuvine pentru Dictatul de la Viena (pe care l-am meritat, nu-i asa!). Viitorul german al Europei (al patrulea Reich renascut din cenusa) trebuia aparat cu orice pret ca doar nu nemtii au adus civilizatia (cu camerele de gazare cu tot) in Ardeal? D-aia il injura marlaneste pe Regele Mihai, Capitanul (de vapor) intelectualilor si intelectualii Capitanului (de Legiune). Pentru ca a atentat la frontierele Reich-ului! Guvernul n-are ce cauta la Bucuresti! Guvernul trebuie sa fie la Viena! Ganditi-va la articolul lui Baconsky intitulat „Civilizatie”, la finantarea FCD si veti intelege.

    @Adam
    Va multumesc pentru complimente.

  6. that voice again zice:

    Pai Neamtu e si el un produs al „scolii Puncte Cardinale”. Se simte in el „duhul” lui Adolf (Vasile). Vorba lui Tismaneanu: moderatie si fermitate. Doar ca nu moderatie in exprimare si fermitate in principii, ci invers: oportunism hotarat, lipsa de principii incrancenata, cu orice pret. Codrescu, Tismaneanu, Basescu, Paleologu jr isi apara cu dintii dreptul de a nu avea nici o identitate.Doar „prieteni”.Si „pozitii”. Unitatea transcendenta a religiilor si convergenta imanenta a potlogariilor. Anticomunismul lui Tismaneanu si anticomunismul lui Codrescu au aceeasi sursa: Kamasutra lui Plesu..

  7. emanuelle zice:

    @ that voice again

    Este interesant ceea ce spuneti! Sa nu uitam ca domnul Codrescu intr-una una din recentele postari despre aparatorul traditiei (care va fi fascista sau nu va fi deloc) Julius Evola, ne informa si asupra faptulu ca nea Plesu s-a ingrijit inclusiv de traducerea „Metafizicii sexului”! Nu stiu daca este doar o coincidenta!

  8. sebi zice:

    Ca veni vorba de CTP:

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/prezint-scuze-d-lui-vladimir-tismaneanu-8387084

    Tismaneanu moare dar nu se preda. Adica moare dar nu comenteaza.

  9. Donkeypapuas zice:

    Cel mai trist în „argumentarea” pe care o aduc partizanii de o foarte nouă generaţia (peste noapte! Aşa cum socialiştii PeDe au devenit tot peste noapte „de dreapta „) este că habar nu au că Mareşalul însuşi a pregătit actul de la 23 august: îl minte în faţă pe Hitler iar în planurile de desfăşurare ale armatei se iveau tiptil nişte plicuri ce trebuiau deschise la consemnul „Stejar extremă urgenţă”. Ăştia au auzit vreodată de planul „Margareta 2”? Ca două picături de apă se petrec lucrurile şi în Finlanda.

  10. UmbraSerii zice:

    D-le Racu,
    Constat ca nu pierdeti nici un prilej de a arata public solidele dvs cunostinte de istorie rolleriana pe tema legionarismului. Cred ca cine a avut de inteles, a inteles asta inca din jongleriile similare din primavara, regretabil duse la o similara „limita a indecentei” ca si prezentul articol.
    De fapt obsesia pe care o manifestati fata de fenomenul legionar (si cum sa nu numesc obsesie aceste referiri repetate la „Legiune” cu derivatele lexicale aferente, care fie si ca nr de cuvinte in text, depasesc pe cele ale temei de fond, legata de rege si regalitate), aceasta obsesie zic, pare mai degraba din sfera proverbiala a lui „qui s’aime se taquine” si de aceea mai chinui sa va gasesc intrucatva simpatic decat sinistru.

    • Va apreciez sincer eforturile. Eu de cealalta parte chiar reusesc sa va gasesc simpatic fara a ma chinui prea mult.

      • Vestitor zice:

        Din pacate nodul gordian nu va putea fi prea curind taiat, intrucit, cum spunea Nae Ionescu in prefata la „De doua mii de ani”, nu pornim de la aceeasi definitie a termenului. Nici macar nu cadem de acord asupra criteriilor de definire. Fie ca ajungem sa consideram un esec lamentabil de tip fascist, fie ceva laudabil, original, ar fi oricum inutil. De ce?
        Pentru ca istoria este in primul rind nu doar o inregistrare a faptelor, ci si o intelegere a lor si aceasta e de multe ori valida, numai la nivel personal. Apoi pentru ca miscarea conservatoare de acum depaseste uneori, fara sa se sinchiseasca prea mult si destul de constient, granita de la care intelegerea istorie, incepe sa para rescriere a istoriei.
        Desi denunta un astfel de demers.
        Cert este ca miscarea conservatoare vrea sa se revendice de la izvoare cit mai „pure”, cit mai necontroversate si cit mai autohtone. Asta imi aduce aminte de „unii” care in plin elan revolutionar al tinerii si morbiditate liberala a batrinimii, intr-un peisaj general de pofta de anarhism, nihilism si distrugere din temelii a vechii asezari, chiar si fara a pune ceva nou in loc, pareau complet timpiti si necredibili, cind si-au angajat elanul tineresc intr-o sfera de valori cel putin anacronica si in cadrul unei traditii, de care toti vroiau sa se descotoroseasca. Fireste dupa invelisul vremii, penibil sau prost, cum era el, dupa interpretarea noastra de acum, intrucit raspunsul veacului, cel istoric, ii preocupa(printre care s-au strecurat si conceptii ideologice moderne, de igiena, „rasiste”, cum ari fi exercitiul fizic, igiena morala si sociala si nu in ultimul rind atasamentul fata de codru si iarba, adica verde si nebunia de a „dona” singe, adica rosu, ca si generatia anterioara – amestecul s-a dovedit exploziv si li s-a raspuns cu virf si indesat, la culoarea rosie. )
        Cum ar spune Mircea Platon, vroiau sa construiasca „utopia”, fara a fi sfinti.
        Insa tocmai asupra acestor ghilimele nu ne intelegem.

        „Nu suntem făuritori ai mântuirii dorite, ci vrem să fim simple unelte ale acestei forţe salvatoare, pe care n-o căutam aşadar în altă parte decât în singurul loc unde se află: la Dumnezeu. Deci: La icoana” spunea Mota.
        Prima parte ne poarta cu gindul la hiliasm, dar nu din fapte, ci din exprimarea insasi. Din fericire sau din pacate, avem si continuarea „deci la icoana”. Nefiind minuitori de cuvint au lasat amintire doar fapta si au luat in brate icoana, pentru ca stiu ca Dumnezeu nu vrea sa-i prinda in cuvint, ci ii judecata dupa fapte.
        Ramine in discutie doza de sminteala administrata societatii. Dar nu pot sa nu ma intreb, daca nu cumva propaganda lor „perversa”, in plin nihilism si furii revolutionare, nu era totusi altceva decit un disperat strigat dupa normalitate. Nu prost inteleasa, ci neinteleasa deloc, altfel decit printr-o amintire, o nostalgie si un dor. Fabricata din mers. Cum, se pare ca inca ne supara? Dar ca sa intelegem cum, trebuie sa intelegem totusi si ce. Si asta nu se poate…inca. Poate nici personal.
        Ne putem detasa, putem clasa cazul, putem depasi interior paradoxul, altfel spus, cum spune Tutea, putem doar enunta teorii comode, utile, false sau functionale, insa nu putem intelege si explica. Pentru ca desi nu putem, realitatea e ca nu trebuie.
        Pentru ca „garda” merge inainte…Ironic sau nu, e valabil in ambele cazuri.
        Pentru ca o politica crestina, e o „facere” dureroasa. Cu pocainta si nadejde, trebuie mereu sa ne straduim sa o facem dupa porunca. Asta e tot. Daca raminem doar cu caderile sau mai rau, le falsificam(nu discut de dusmanii credintei), ajungem la aceleasi grave probleme de identitate proprie, care ne duc la exterminari, rasism, dispute cu musulmanii, ca sa pomenensc numai esecurile tari. Numai ca greseala trebuie sa stea „inaintea noastra pururea”, nu putem sa o lepadam ca pe ceva incomod. Nu o vrem inaitne ca sa ne ingrozeasca, ci ca sa ne sprijine. Dar nici sa ne facem ca ploua. Problema e ca de greseala sint lipite si nestemate. Si de modele sint lipite unele „scapari”. Intrebarea e: „si ce daca”? Doar persistenta in pacat si lipsa pocaintei e condamnabila si te duce in iad, si nu faptul ca a fost pacat.
        Cel mai stupid este insa este sa discutam asupra dozei de original si de crestinism intr-un astfel de fenomen. Inutil si irelevant. Lucrurile sint mult mai simple si acea incomprehensibila coabitare a virtutii cu caderea si a pacatului cu nadejdea, da toata masura purtarii Crucii. Inclusiv pentru intelegerea unui fenomen istoric. Nu pot sa cred ca exista crestin normal si serios, care sa nu se simta idignat si trist, chiar si de un singur pumn dat unui evreu, pe motiv ca a fost evreu. Acelasi crestin normal si serios care nu poate sa nu fiarba, cind mostenirea crestina ii este falsificata, atacata si insultata. Anume acea mostenire gasita in neamul sau. Si de aici, incepe drama. A evreului, a romanului, a crestinului, a legionarului si conservatorului. Restul se pare ca nu au drame. Se descurca. Se impaca la o bere. Sint „civilizati”. Ca dara intectuali sint, nu animale.;) Nu ii pindeste pe acestia niciodata nici ratarea, nici inchisoarea, nici dezavuarea. Pentru ca sint maestrii invirtelii. Ramin mereu deasupra. Sint ca uleiul care nu se amesteca, unsurosi si alunecosi. In concluzie vor fi fost legionarii timpiti, e o insulta onesta, dar ca aceia nu. Macar pentru atit putem sa cadem la pace.
        Iar din directia cealalata fireste ca s-au putut impaca mai usor mucenicii inchisorilor cu calaii si nu cu tradatorii. Mai greu a fost de inteles ca tradatorii nu sint treaba lor, ci ai lui…Satana.

        Revenind la controversa, asupra iconoclasmului sau iconodulismului lor, nu putem cadea de acord. Si asta face ori intelegere nepartinitoare si obiectiva imposibila. Intrucit nu fascismul fenomenului e de fapt in discutie, nici originalul, ci tocmai masura sau doza de conservatorism.
        Pe care sub nici o forma noii conservatori, autentici de altfel, nu o pot refolosi sau recunoaste si e bine ca este asa. As spune chiar necesar. Si ma bucur ca exista aceasta indrazneala, intrucit pentru crestin, greselile trebuie marturisite si pacatul lepadat, pentru a putea lucra la lumina, la rindul lor, lucrarea mintuirii, a ceea de a intrupa in fapta lor, un raspuns potrivit vremii, dar si necalcind porunca lui Dumnezeu.
        Si speram sa fie bine si sa iasa biruitor.

        Si in privinta antisemitismului si a discriminarii, inca nu pricep multi, ca numai crestinii au solutia problemei, dar nu pentru ca e politica sau economica, sociala sau chiar religioasa, ci pentru ca muta problemele neamului, veacului, in plan eshatologic, al mintuirii tuturor neamurilor. Pentru crestini, nu exista pagini, ci numai eretici, falsificatori, smintitori, care intotdeauna sint in interior. Tocmai de aceea nu se pune problema tolerantei, integrarii, acordarii, ci problema lepadarii de sine, a iertarii si impacarii cu Dumnezeu. Cine o obtine, nu poate vedea nicaieri probleme si primejdii, pentru ca el insusi este solutia ambulanta. Adica a lui Hristos care devine din ce in ce mai prezent in el. Iar aceasta solutie lucreaza personal si comunitar, dar niciodata ca o agenda de lucru sau program. Cum bine spune cineva despre formele vidate de continut la Neamtu, care si-a gasit radacinile „profunde” si gustul pentru solidaritate.
        E adevarat, lipseste cel pentru Adevar. 🙂 Dar si acelea incepe, vorba filosofului, cu indoiala, la care daca nu adaugam si „de sine”, cam ratam toata miza.
        Ma tem ca falsificatorii nici nu isi dau seama cit de transparenti sint. Fascistii au fost de-a dreptul dusmani ai credintei, nu falsificatori, ca si comunistii, acolo e clar. Cit despre FDC, e clar unde intra, ca si multiculturalismul. Pe legionari eu zic sa-i lasam acolo unde sint si sa nu-i mai amestecam, nici macar lexical, in probleme care tin de falsificari prezente sau mult mai grobiene dispute.

  11. microscopicus zice:

    Apai vad ca Papagaligica si Clismaneanu se strofoaca din calea afara sa-l scoata pe Base din rahat si si-au gasit gaselnita. Iacata ca si Mihai e antisemit. A scapat el de Comisia Wiesel dar nu mai scapa de „doctorul subtil” Cioflanca: http://adriancioflanca.blogspot.com/2011/06/nuante-pentru-cine-mai-vrea-sa-le-vada.html
    Nu te joci cu intelectualii cand tin mortis sa-l scoata pe Basescu din bullshit! Daca-si pun ei ambitia, de dragul lui Base depisteaza si rasismul lui Nelson Mandela. Ma miram eu ce tot ne imbarliga Volodea cu subtilitatile istorice ale lui Base. Dar de, la bautura omul devine subtil si vede dublu antisemitismul. Concluzia: Romania e mult mai antisemita decat credeam. Pana in maduva oaselor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s