Maicile de la Petru Voda, presa si brigada antifascista

de Alexandru Racu

In ceea ce priveste recentele dezvaluiri ale presei cu privire la cazul aniversarii (aniversarilor) parintelui Justin, dezvaluiri nelipsite de altfel de accente ticaloase (a se vedea felul in care Evenimentul Zilei il eticheteaza drept tortionar pe un calugar cu simpatii legionare, supravietuitor al experimentului Pitesti, fara sa mentioneze in acelasi articol faptul ca la Pitesti victimele erau torturate pentru a deveni la randul lor tortionari, acesta fiind de altfel si cazul respectivului calugar) cred ca este important de subliniat faptul ca nu avem o problema (o problema e clar ca au vanatorii de antisemiti care vor sa aduca institutiile statului pe capul unui calugar de nouazeci si doi de ani, dintre care saptesprezece petrecuti in temnita pe motiv de legionarism) ci doua probleme diferite : una teologica si una politica.

Din punct de vedere politic, campania declansata impotriva Manastirii Petru Voda este cel putin penibila, intrucat din punct de vedere politic Legiunea e moarta si a fost impaiata in spatiul virtual de unde nu va mai invia niciodata. Miza aici este alta : pretioasa noastra libertate, recastigata cu pret de sange, impotriva careia s-au luptat in trecut atat comunistii cat si legionarii si impotriva careia se lupta acum falanga corectitudinii politice. Din acest punct de vedere, nu putem fi decat alaturi de parintele Justin si de maicile de la Petru Voda, in apararea dreptului nostru de a canta ce vrem pe la aniversarile private si de a ne exprima (in limite rezonabile, evident, dar mult mai largi decat cele pe care vor sa le impuna diversele comitete si comitii antifasciste – a se vedea si cazul lui Ion Cristoiu) liber opiniile in spatiul public, caci, asa cum afirma John Stuart Mill, din confruntarea libera a opiniilor nu are de castigat decat adevarul.

Situatia este cu totul alta privita sub raport teologic. Evident ca in conditiile in care maicile de la Petru Voda « au doar gloante pentru tradatori » (gandul imi zboara automat la nefericitul Stelescu pe care l-au facut tocanita camarazii) si canta « cu gandul la nicadori » (asasinii lui I. G. Duca), cititori care nu au prea multa rabdare in raport cu nostalgiile legionare se pot indrepta catre sfera analogiilor intre cinul monahal ortodox cu tenta verde si vaduvele negre din Caucaz ( ca sa-l parafrazez pe autorul unui simpatic pamflet http://c-tarziu.blogspot.com/2011/02/un-raspuns-la-scandalul-fascistii-de-la.html ). Aceasta este de fapt adevarata problema si ea nu este problema « societatii civile » ci problema Bisericii Ortodoxe Romane si a imaginii cu care aceasta se infatiseaza in fata societatii romanesti si a lumii. Paradoxul consta in faptul ca pe masura ce Miscarea Legionara devine tot mai anodina ca fenomen politic, troparizata, iconizata si isonizata ea reprezinta o forma foarte subtila de secularizare a Bisericii din interior, cu un posibil impact catastrofal asupra misiunii Bisericii in societatea romaneasca, impact ale carui roade s-ar putea sa le culegem peste vreo douazeci, treizeci de ani. Tactica eschivarii sistematice practicata de ierarhia noastra (timida in fata dublei presiuni exercitate de inverzitii de la baza si neoinchizitorii din afara) in ceea ce priveste chestiunea canonizarii crestinilor ucisi in timpul regimului comunist, chestiune care trebuia transata de mult timp in mod onest, transparent si canonic, a alimentat o serie de frustrari cu potential sectar. Cei care cunosc putina istorie stiu ca vitalitatea sectei nu se anihileaza prin persecutii seculare si secularizante (mai ales atunci cand sunt intr-atat de tembele precum cele puse la cale de diversele centre de monitorizare a antisemitismului, si, daca ne asumam riscul de a fi un pic paranoici ne putem intreba ce urmaresc de fapt aceste campanii de presa) sau prin deschideri ecumenice si biometrice ci prin reaproprierea ferma a limbajului ortodox care a fost sustras din matca traditiei.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Maicile de la Petru Voda, presa si brigada antifascista

  1. stan patitul zice:

    Stimate domnule Racu, va felicit pentru atitudinea dumneavoastra. Acest articol e consecvent cu pozitia exprimata in eseul despre crestinism si fascism. De aceea, inteleg de ce se stropsesc atat de mult la dumneavoastra un Claudiu tarziu sau un Razvan Codrescu, oameni care au trait ca negustori de iluzii legionare in toti acesti ani. Ceea ce nu inteleg este de ce dl Codrescu va injura pe de o parte, iar pe de alta va „imprumuta” nemarturisit ideile (cum ar fi cea a secularizarii „legionare” a Bisericii).
    Nu inteleg nici cum de un Tarziu, dupa ce declara ca Adevarul nu are nevoie sa fie aparat, cheama acum la lupta, strans uniti in jurul acelorasi flamuri flescaite ale duetului Tarziu-Codrescu, pentru apararea Bisericii. Dar nu se apara singura?!

  2. gigi zice:

    Dupa cate vad eu, don Codrescu nu se aventureaza pe blogurile altora. Sta si oracaie doar in mlastina propriului blog, sau la Prea Tarziu, acolo unde poate orchestra pestilentiale spectacole de mal si umbre dupa bunul-plac.

    Cine merge dupa flamurile lui Codrescu si Tarziu se trezeste condus direct in bratele adversarului. Oamenii sunt pusi sa agate naivi si sa-i conduca inspre martorii lui Basescu. Gretos!

  3. Vestitor zice:

    Incerc sa vad daca pot „strecura” un comentariu nebinevenit aici.

    Iluziile legionare vor fi fost multe, insa fara a vrea sa recuperam si fara a vrea sa lasam deoparte aspectele negative, deopotriva, ne bucuram sa pastram din mostenirea legionara, exemple de traire(personala, intrucit comunitara) a cinstei, solidaritatii si caracterului. Modele de jertfa, nu neaparat eroica, ci inchinata lui Hristos, de catre oameni care nu suporta povara pacatelor proprii, in primul rind si in al doilea rind, tradarea, batjocorirea celor romanesti si primejduirea celor crestinesti. Ne amintim de oameni care s-au unit cu Hristos aievea, de oamenit trecuti prin caderi, ispite, incercari, lovituri si care, pentru ca au crezut nelimitat(oare in Capitan si Legiune, in abstractii ideologice, in utopii secularizante?), au si biruit.
    Aceasta a fost si ramine, NU NUMAI in veac, biruinta legionara.
    Fireste ca nu putea birui nici aberatia eugenista, nici derapajele rasiste nici alte ocazionale tendinte ideologizante, ci oamenii, caracterele drepte si fara compromis, exemple de camaraderie, adica de solidaritate vie, nu inchipuita si in cele din urma de dragoste, adica miezul trairii crestine. Ne aducem aminte ca crestinimsul este in primul rind un mod de viata, o comunitate vie de persoane, nu doar o forma de cult religios. Nu ne eschivam de greseli, ci ni le asumam si invatam de ce trebuie sa fugim. Dar cum am putea fugi de modelele de persoane, de persoane, care punind pe celalat si comunitatea spirituala(legiunea fiind si ea o mladita din trupul bisericii, intrucit era alcatuita din credinciosi, nu ca miscare ideologica), inainte de prorpia persoana, au biruit…lumea?
    Pacatele Legiunii ramin ale Legiunii si legionarii stiu ce au de facut cu ele, iar noi, cei tineri, stim ce invataminte sa desprindem. Si se cuvine ca aceasta mostenire, buna, rea, sa o cinstim cum se cuvine, pentru ca din ea au iesit sfinti. Din aceasta comunitate spirituala si scoala a muncii si onoarei au iesit caractere. Nu putem forta analogia cu nostalgia comunismului, tocmai pentru ca nostalgia aceea este ideologica si acolo a fost o colectivitate abstracta de invidizi depersonalizati. Pe cind aici lepadam, nu fara sa cumpanim atent, prin lepadare generalizata(in sensul de a pastra firul calauzitor si a parasi fundaturile), vestmintul vremelnic, ideologic si raminem cu reperele spirituale, care sint persoane, cu fapte, vorbe si expresii de credinta si marturisire, vrednice de urmat.

  4. @ Vestitor

    Draga vestitorule. Fi cu pace ca esti binevenit.
    Sa ne lumineze Dumnezeu pe toti.

    Alexandru Racu

  5. Vestitor zice:

    Bine, sint recunoscator pentru bucuria de oaspeti. Fireste, oaspeti fara intentii dusmanoase si rea credinta(„cit sintem inca pe pace…”). Si sa nu avem suparare, ca m-am precipitat, postind comentariul si pe blogul lui Claudiu. Importanta subiectului a intrat in conflict cu necesitatea detasarii si a rabdarii. Si am nadejdea in evolutia spre seriozitate, coerenta si folos spre o mai buna si cumpanita judecata(intelectual ar suna fals si penibil) tuturor, a acestui blog.

  6. @ Vestitor

    Nu avem suparare draga Vestitorule. Si sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa devenim cat mai coerenti si cat mai intelepti.

  7. inversunatul zice:

    Consider ca Miscarea Legionara a fost in primul rand o inalta scoala spirituala prin care s-au primenit si s-a inchegat o lume noua ce a atras intreaga elita a vremii interbelice. Toti au gustat si au marturisit acea esenta rara de parfum plin de viruti ce umplea sufletele si vazduhul prin densitatea marturisirii dragostei camaraderesti.Atunci a fost pus la treaba afectul ,ca atribut esential al sufletului, cu un randament extraordinar, ce a schimbat in bine configuratia sufleteasca a atator generatii .Ce sa iti doresti mai mult ca muritor,ce poate fi fi mai inaltator pentru bietul nostru suflet mereu incercat ,pipernicit si necajit deatatea griji , decat sa ai ocazia sa te bucuri ,alaturi de semenii, de apropierea absolutului, intr-o asemenea masura in care au facut-o ei prin dovada unei credinte aplicata in forma practica?Hai sa ne facem ochi cu care sa mai vedem si frumosul si sa nu le mai judecam greselile prin prisma neputintelor noastre.Am ramane tot in stadiul unei forme de invidie. Poate ca si pe mine ma apuca si as vrea sa le intind covorul biruintei cat mai multor romani spre trairea unor asemenea virtuti, prin inchegarea acelei frumoase solidaritati, dar,sub asediul atator bombardamente mediatice, in cine mai vibreaza astazi acel fior entuziast,cand noi nu mai credem?Noi ne-am lasat de bunavoie amputate aripile sufletesti cu care am fi putut ajunge la adevarate inaltimi spirituale.Prefer sa mai rasfoiesc si sa raman cu ochii atintiti pe aceste frumoase pagini de legenda ,cu greselile lor cu tot ,decat sa privesc catre aceste randuri groase de nedumeriti speriati care suntem azi cu toti.Prin noi toti se propaga astazi dispretul fata de aproapele la o asemenea masura,ajunsa aproape insuportabila astazi la nivelul constiintei colective! Cum ni se spune ca: „in vremurile din urma dragostea multora se va raci”.Avem dovada ca ne caracterizeaza astazi mai mult reauavointa decat neputinta!Daca e sa pun pe cantar: intre marturisitorii de atunci si tradatorii de azi, nu pot sa ezit o secunda.Asa ca ,am toate motivele sa raman inversunat!

  8. dan radovici zice:

    cat de mic si de las poti sa fi d-le racu daca mi-ai sters raspunsul? Sa-ti fie rusine farseurule! esti un accident ca te exprimi in limba asta!

  9. daco-roman zice:

    @Alexandru Racu

    vrei sa spui ca Miscarea Legionara ar fi un pericol pentru Biserica si credinta? ba dimpotriva, asa ca gresesti fundamental daca gandesti asa

  10. @ Dan Radovici

    Stimate domnule Radovici. Luati-o mai usor cu graba si inversunarea. Nu stiu daca stiati dar eu studiez in Canada iar intre aceasta tara si Romania exista o diferenta de fus orar. Eu, nefiind vampir, dorm noaptea. Apoi ma scol, imi spun rugaciunile, ma spal, mananc, ma spal pe dinti, etc. dupa care o iau cetinel spre campus (zece minute distanta) unde am acces la internet si de unde va pot aproba dumneavoastra comentariile. Sistemul la mine pe blog e asta: daca aprob un comentariu, urmatorul comentariu de acelasi autor se aproba automat. Deci nu v-a cenzurat nimeni. Oricum, cred ca trebuie sa schimb sistemul deoarece cei care comenteaza prima oara se simt discriminati si, in necunostinta de cauza, risca sa traga concluzii gresite si sa-mi traga cate o injuratura. Dar vad ca atat dumneavoastra cat si Vestitorul aveti tendinta de a va precipita si a trage concluzii prea repede. Putintica rabdare, vorba lui Caragiale, nu strica nimanui mai ales acum la inceput de post. Altminteri, si eu sunt de parere ca daca un idealism prost directionat este mai periculos (caci asa era de altfel deviza in epoca: vivere pericolosamente) un oportunism cinic este cu siguranta mai scarbos. Iar strict sub aspect stilistic, si eu, ca si dumneavoastra, prefer sa citesc literatura inaripata a epocii decat sa vizionez actualele Antene si Realitati.

    Cu prietenie (in ciuda a ceea ce ne desparte)

    Alexandru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s